duminică, 31 iulie 2011

Patata cu parfum de iubire ♥




                                         




Am intrat din nou in camera patata cu parfum de iubire,
Asteptand parca infinitul sa coboare din univers,
M-am plimbat pe apa, la final inecandu-ma cu amintire,
Am lasat in urma mea tristete…si un singur vers.

Cateva cuvinte mototolite intr-un suflet sifonat de durere,
Poate singura dovada a existentei mele banale si inutile,
Mai bine ca m-am stins din frumusetea unei lumi efemere,
Altfel, ce rost ar avea sa traiesc cu gandul unei fenteziste idile?

Doar codrul plange-n urma mea…doar cerul imi pazeste  amintirea,
Doar potecile patate de pasii nostrii vesnici mai canta,
Am parasit pamantul devreme, pentru ca cerul mi-a vrut iubirea,
S-a stins o stea pentru a ridica la cer inima-mi franta.

miercuri, 20 iulie 2011

Ficţiune




 
În primul rând, scuzaţi-mi lipsa , dar am fost plecată şi din păcate voi pleca din nou vineri pentru vreo 8 zile. Sper să am net, dar nu promit nimic.;;) Mulţumesc enorm celor care trec pe aici, rupându-şi din preţiosul lor timp câteva minute pentru a-mi citi poezioarele, care nu sunt chiar atât de bune precum ziceţi voi dar, daca asta este părerea majorităţii voi încerca să mă obişnuiesc cu ideea:)) Cât am fost plecată am compus un poem care mi-a venit aşa, dintr-o prostioara, un singur cuvânt: fictiune. Sper să vă placa!:)



Iubesc o tristă şi sumbră ficţiune,
Ce-mi scrie-n suflet romane de amor,
Iubesc o ilara şi ilustră minune,
Ce-neamnă creionul spre versuri în zbor.

Scris-am în amintiri poeme, suspinândă,
M-am înecat cu glasuri din ecoul iubirii,
Mi-a cântat marea, lumina m-a îndrumat blânda,
Şi astfel ajuns-am să înot în oceanul amăgirii.

Conştientă mi-e inima că zeul mi-e fictiv,
Dar totuşi, nu mă pot abţine să nu idolatrizez,
Povestea vieţii mele are doar un fir narativ,
Acela ca eu, prin el, iubirea să reinventez.

marți, 5 iulie 2011

Nemurire




Mă oglindesc în ochii albastrului cer senin,
Cu vântul şuierându-mi gânduri nemuritoare,
Am marea la picioare şi mă-neacă cu al ei venin,
Şi noaptea scufundă uşor întreaga zare.

Ochii trişti ai nopţii îmi măsoară iluzia,
Fiorii marii intrându-mi necontrolat în trup,
Închid ochii şi las tăcută să treacă confuzia,
Nu vreau din vraja visului să mă rup.

Mă las înfrantă de puterea fanteziei absolute,
Şi cad pradă unei nopţi târzii dintr-o vară,
Păşesc pe drumuri numai de către zei ştiute,
Am evadat în visul tău pentru a mia oară.

Sunt nemuritoare într-o lume invadată de real,
Am aripi angelice pentru sublime gânduri,
Trăiesc în abisul meu frumos numit ideal,
Şi respir puritate prin melodice rânduri.