Căzut-a o frunză...

Da, îmi cer scuze că nu mai postez nimic, sau mă rog, că n-am mai postat, căci iată-mă aici încercând să găsesc scuze. n-am. Pur şi simplu inspiraţia şi cheful m-au părăsit.

Şi revenim...

Cazut-a o frunza pictata d-amurg…

Cazut-a. Si s-a lasat o liniste de mormânt, cruntă. Prin venele copacilor şuiera adierea neliniştii. În parcul pustiit parcă de amintire nu se mai zbenguie niciun copil, asfaltul nu mai găzduieşte niciun desen strâmb al inocenţei, niciun şotron murdărit de neştiinţă, niciun soare în culorile curcubeului. Ploaia de azi-noapte a şters orice urmă a existenţei. Mânerele ruginite ale băncii nu ne mai poartă iubirea mânjită pe margini cu nebunie. Deasupra-mi se clatină un infinit care a obosit parcă să mai fie albastru... e gri. La fel de gri cum e privirea mea, cum e piatra ce-o port în loc de inimă şi cum sunt lacrimile sculptate pe obrazul meu stâng. Parcul pare un cinema în care rulează o toamnă dementă, dement de calmă...

Căzut-a o frunză pictată d-amurg... şi-n urma-i şiroaie de frunze mai curg.

Covorul se aşterne uşor,acoperind paşii noştri. Natura se dezlănţuie, toamna, cu ochii săi de foc, arde fericirea noastră pe jarul dispreţuirii. Tu nu m-ai iubit, tu, tu ţi-ai jucat rolul, mi-ai presărat în artere veninul tău şi atât. Cum te-am putut crede? Afrodita, zeiţă, cum m-ai putut lăsa să iubesc o iluzie? O calomnie asupra dragostei, cum?

Cum arată toamna, în ochii tăi pătrunşi de tirănie… e oare gri? Sau poate-I albastră. Poate-şi poartă veşmântul strâns în talie aşa cum tu obişnuiai să-mi strângi mijlocul şi să mă ridici la cer. Poate are părul lung şi arămiu,  împletit cu nostalgie pe o parte, lăsându-I obrazul palid să dezvăluie o piele de catifea. Poate poartă la mâini legată melancolie şi e încălţată cu ploaia.

Poate are pe buze ultimul nostru sărut, poate pe sânii ei e tatuată durerea-mi şi poate îi curge prin trupu-I perfect vina…

Toamna mi te-a furat. Clepsidra s-a întors, vântul a mătrurat ultima urmă a împărţirii noastre la doi. Şi-acum?

Căzut-a o frunză pictată d-amurg,

În urma-I şiroaie de frunze mai curg…