Pasi pe trupul meu anost.

Inchide-mi ochii patati cu aspra durere,

Acopera-mi pleoapele manjite cu dor,

Pe chipu-mi doresc a ta suava mangaiere,

Vino, da-mi aripi si-nvata-ma sa zbor.

Impleteste-mi suspinul in parul murdar,

Si curata-mi obrajii de rosul pitoresc,

Imbraca-ma in alb si zi-mi ca-i in zadar,

Sa cred in cuvinte precum: „ te iubesc”.

Coboara in jos pe strazile trupului anost,

Si plimba-ti gandul prin a lui simplitate,

Dar fii atent caci nu mai este ce a fost,

Copila firava e pierduta-n vorbe desarte.

Si de vei intalni urmele cruntelor razboaie,

Doar mareste pasul si nu privi inapoi...

Continua sa scrii pe a sufletului meu foaie,

Si uita toate visurile ce se imparteau la doi.

Fiorii palizi ce-mi cutremura firavele vene,

Nu-s destinati intoarcerii frumosului mascat,

Ci-s semnele tristetii intiparite pe gene,

Si-a amorului nociv ce-n sange s-a uscat.

Buna, dragilor!

M-am intors! Am terminat cu tezele[DOAMNE AJUTA] si m-am gandit sa va impartasesc aceasta mica poezie pe care am scris-o, cred, acum vreo saptamana.

Cum mai sunteti? Ce mai faceti?
 

O seara frumoasa va doresc!:*

Pe data viitoare.

Azi-noapte, iubite

In nopatea ce s-a clatinat in ochii-mi,
Iubite, ah, visat-am chipul tau,
Veneai sa-mi cureti inima de patimi,
Si s-alungi pana si ultima umbra de rau.

In visul cu care m-am imbracat aseara,
Iubite, tu aveai ochi de smarald,
Si pe gene-ti statea a trecutului ceara,
Trupu-ti fiind primitor si cald.

In raza lunii ce parul mi-a impodobit,
Iubite, sclipirile-ti erau ascunse,
Caci gandul cu iubirea-ti mi-ai impanzit,
Si buzele de mireasma-ti mi-au fost patrunse.

Te-am simtit, iubit destinat fictiunii,
Erai acolo si-ai disparut in zori,
M-ai tinut in brate sub clarul lunii,
Si m-ai invatat sa traiesc in culori.

Buna seara, dragilor! Ce faceti?
V-a prins si pe voi mireasma verii[ chiar de ploua de cateva zile pe la mine.]
Pupicei!

Rebeca.C

Poem închinat copilăriei.

Mi-au cusut pe chip riduri cu ata visurilor distruse,

Oh, copilarie: intoarce-te, sunt eu: aceasi copila,

Doar ca acum zambetele-mi sunt pe lacrimi duse,

Si inima-mi e ingrozitor de trista si umila.

Mi-au lipit in ochi gheata si pe gene dur ciment,

Ajuta-ma sa scap de tot si sa devin raza de soare,

Sa uit tot ce-nseamna cosmar sau crud sentiment,

Si sa redevin ce-am fost odata: o simpla visatoare.

Au muscat cu aviditate din sufletu-mi firav,

Si s-au inecat cu toate sperantele mele infantile,

L-au devorat si mi-au pus in loc altul bolnav,

Alungandu-mi veselele si coloratele zile.

Te iubesc, copilarie, te rog ramai cu mine,

Am nevoie de bratele tale calde si protectoare,

Sa ma strangi in brate, sa-mi spui ca va fi bine,

Iar eu sa fiu iar peste durere si probleme zburatoare.

Salutare, dragilor!
Azi nu spun prea multe, las poezia sa vorbeasca.
Aveti grija de sufletele voastre si nu uitati sa va amintiti de soarele vietii: copilaria.
Pe curand!>:D<

Şi totuşi, timpul...

Suntem himere prinse în  clepsidra asprului timp,

Veşnic urmărite de umbra secundarului de la ceas,

Ne-am prins în al minutelor şi orelor trist anotimp,

Suntem prizonieri ai vremii la fiecare mărunt pas.

 

Şi totu şi avem viaţă: suntem vii şi suflete purtăm,

Dar în efemeritatea clipei ne adâncim iar şi iar,

Am ajuns să nu mai fim conştienţi de noi, să uităm,

Că viaţa nu aruncă de două ori acelaşi unic zar.

 

Gratiile de secunde ne barează orizontul şi iata-ne, acum,

Ostaşi înfrânţi ai luptei cu regele veşnic trecător,

Afundaţi în probleme ţinem al nostru drept drum,

Uitând că-n viaţă omul este eternul visător.

 

Şi totuşi, timpul…ne-mpiedică să vedem mândru soare?

A ne rupe nu putem de vraja în care ne-am prins?

De ce plecăm capul şi stăm resemnaţi în cruda închisoare,

Când orizontu-I atât de larg, de vast şi de necuprins?

 

Deschide ochii, fii atent la ceea ce te înconjoară,

Mulţumeşte pentru că poţi admira o parte din divin,

Inspiră mirosul visurilor, al ideilor de-o vară,

Şi lasă de-o parte timpul ce se zbate în declin…

 

Rebeca.C

Sentiment pătruns de mai...

Înfăşoară-mi iubirea şi-mbracă-mă în vise,

O, tu : salcâm nebun după soarele de mai,

Readu-mi în suflet speranţele odată stinse,

Şi pe rămăşiţele tristeţii aşează-te şi stai.

Sărută-mi buzele pătate de magnific albastru,

Căci cerul mi-a coborât pe chip într-o seară,

Mi te-a strecurat pe tine, măreţ, ilustru astru,

Ca să-mi scufunzi in vene infuzia iubirii de-o vară.

Priveşte cum noaptea coboară-ntr-un timp,

Şi nepătrunsa beznă e luminată de stele,

Suntem doar noi doi şi primăvaratic anotimp:

Te-ai întors şi-ai adus cu tine visurile mele.

Seara bună, dragii mei!

Ce faceţi? Bine, sănătoşi? Nu reuşit-am să ne mai auzim de la Paşte, iar nu m-a lăsat timpul să evadez. Dar iată-mă cu o nouă poezie care sper să vă placă.

Pupicei!:*>:D<

Rebeca.C

Poezia este arta ce-ţi învaţă sufletul să zboare.