Pentru ea!

 Noi!

Eşti raza de lumină ce cade peste sufletul meu umbrit,

Esti zambetul hoinar, esti drumul pe care am pornit.

Cu tine vreau in continuare peste nori sa zbor,

Doar pentru tine as fi gata oricand sa mor.

Doar tie am curajul sa-ti spun povesti nebunesti,

Doar tu asculti chiar si-atunci cand nu ai timp,

Tie iti impartasesc cele mai idealistice povesti,

Tie iti dedic orice floare in orice anotimp.

Esti cea care indiferent daca-I zi sau noapte,

Mi-asculti visele si ma consolezi,

Esti fiinta care m-a iubit chiar cand cuvinte desarte,

M-au impiedicat sa rad, tu mi-ai dat o palma si ai zis: Visezi!

Esti ploaia cereasca ce-mi uda sufletul nostalgic,

Pentru tine, daca s-ar darma pamantul as continua sa traiesc,

Amintirea ta nu o sa se stinga niciodata pentru nimic,

Esti prietena mea, visul meu, idealul meu si iti spun sincer:

                        Te iubesc!:*


[ nu imi pasa cine vede asta, este doar pentru ea!]

(În)Frântă [confesiunile unei visătoare]

                                                                      Poza

Ochii mei sunt prea grei, nu îi mai pot ţine. Pleoapele mele inhibă povestea vieţii mele, linii încâlcite, apoi drepte şi apoi frânte, frânte. Aş putea să scriu o carte despre fiecare clipă din viaţă mea,însă nu... Aleg să îmi notez memoriile în riduri adânci lăsate în inima mea.

 Mă sufocă gândurile mele plângăcioase, se fac frânghii şi mă sugrumă. Fiori îmi străbat corpul, respir greoi şi încep să tremur. Simt un nod în gât, lacrimile sunt gata să îmi inunde chipul, dar că de obicei le trimit înapoi, "sunt tare, sunt tare" gândul meu îngâna aceste cuvinte meschine.

 Îmi vine rău, îmi vine să urlu, să plâng până nu o să mai am lacrimi, să mă agăţ de un ultim gest disperat şi apoi să izbucnesc într-un râs prostesc. Râd că în loc să privesc bucruiile vieţii mă plâng aici, pe un blog plin de gânduri deşarte, plâng în interior sperând.... nimic.

   Şi mulţi îmi spun că viaţa e frumoasă, nu îi contrazic. Dumnezeu mi-a dat viaţă şi o preţuiesc, dar în astfel de momente... huh! duc o luptă crâncenă între mine şi mintea mea. Între trupul şi sufletul meu. Încerc să fac un pas înainte, să înaintez pe drumul speranţei... nu reuşesc. milioane de frânturi din pasaje rostite pe'ndelete răsuna în sufletul meu gol. Gol.

 

   Mă gândesc că mâine o să mă duc din nou la şcoală cu zâmbetul pe buze, cu tristeţea-n ochi şi cu acelaşi război în suflet. Voi afişa aceaşi fericire uneori profundă, alteori prăfuită de gânduri negre.

 

 Sunt înfrântă în propiul război. 

O umbra. Doar o umbra.

 

-Alo?

-Alo? Cine este la telefon?
-Cu cine vorbesc? As dori sa vorbesc cu “el”

-El? El este ocupat acum. Te va suna mai tarziu. Cine sa ii zic ca il cauta?
-O umbra.

Biiiip.

Da, sunt doar o umbra. O umbra care nu mai isi poate recapata umanitatea. Sunt doar eu si ganduri fumate, stinse si apoi aprinse de idei meschine cum ar fi ca viata e just roz. Nu, viaza e ca o zebra. Si din cate stiu eu, zebrele nu sunt roz.

The end. A?

Ce spui? Nu, nu mai scriu. Nu mai pot selecta ganduri. 

Mancatorul de fericire

Planteaza-mi in suflet rasad de fericire,

Si uda-mi tristetea cu lacrimi amare,

Decupeaza-mi din suflet cea mai neagra amintire,

Si lipeste-mi, eventual, un bilet cu : dragostea nu moare.           

Eu te iubesc, cum? In multe feluri,

Te iubesc prin simplul si banalul fapt ca traiesc,

In tine zac cele mai dulci idealuri,

In privirea ta patruzatoare simt ca ma regasesc.

Te iubesc si atunci cand sunt pe al viselor taram,

Te iubesc prin muzica trupului meu,

In tine gasesc puterea, cu tine pot lumea s-o daram,

Eu, eu te voi iubi mereu.

Tu? Tu nu stii ca eu te iubesc,

Si daca stii, de ce nu iti pasa?

Ah, asa e! Pentru ca nu-ti pasa ca traiesc,

Pentru tine sunt doar un alt gandac cazut in a ta plasa.

Esti paianjenul tururor cosmarurilor mele frumoase,

Esti mancatorul meu de fericire,

Eu nu ti-am cerut palate sau locuri grandioase,

Eu…eu ti-am cerut iubire.

Gândul

 Gândul meu te cere însetat de amor curd,

 Te caută prin artere şi vene, te caută-n sânge,

 Se uită după tine şi-n timpan, dar se pare că e surd,

 Aruncă o privire şi în ochi, dar lumina ochilor mei se stinge.

 

 Gândul meu te vrea neştiutor de dragoste,

 Şi caută iar în organe bolnave de fum şi durere,

 Şi iar se uită după tine în cuvinte anoste,

 Din nou aruncă o privire, dar de data asta privirea-I piere.

 

 Gândul meu moare, moare fără un „adio” de la tine,

 Te-a căutat înainte de a se stinge, tu nu ai venit,

 S-a uitat după tine în cuvinte şi organe fumate din mine,

 A aruncat priviri zadarnice după cel ce l-a iubit.

 

 Acum pleacă, pleacă departe şi nu te mai întoarce,

 Nu mai vreau să îmi mai pierd încă un gând,

 Du-te departe şi uită de vise în amor sărace,

 Pleacă! Pleacă! A fost ultimul cuvânt spus plangand...

Târziu...

Prea târziu...

 

 Te...te aştept încă în pragul uşii noastre,

 Să vii să-mi soptestesti aşa cum obişnuiai odată,

 Cuvinte impregnate de amor crud scurs din astre,

 Te...te visez încă aşa cum erai altădată.

 

 Te...te iubesc aşa cum te iubeam întâia oară,

 Şi-ţi simt fiecare trăire, fiecare gând fictiv,

 Îmi şopteşti crâmpeie din visul tău seară de seară,

 Te...te ador cu tot cu veninul tău nociv.

 

 Eu...eu nu pot să îţi exprim ceea ce simt acum,

 De ce? Fiindcă nu mai exişti decât alături de îngeri,

 Şi odată cu plecarea ta mi-ai transformat inima-n scrum,

 Eu...eu nu pot să uit amorul acelei veri.

Iubitul meu....

Iubitul meu, cu glasul de vioară,

 Tu, care doar în mintea mea exişti,

 Eu tot visez, seară de seară,

 Cum îmi săruţi ochii înlăcrimaţi şi trişti.

 

 De te-ai născut, undeva în lumea mea,

 Şi mă visezi asemeni mie,

 Să ştii că-ţi dăruiesc inima şi-mpreuna cu ea,

 Povestea mea pe care nimeni nu o ştie.

 

 Ce slobode sunt visele şi albastre,

 Ce goală mi-e inima de dor ne-mpartasit,

 Dar noi, noi nu existăm decât în astre,

 Şi nimeni nu o să ştie vreodată că ne-am iubit...

 

 Speranţe seci umplu lumea largă,

 Căci împlinite, sunt doar vise copilăreşti,

 Oare tu exişti, oare îţi sunt eu dragă?

 Eu ştiu doar că odată cu imaginaţia mea cresti...

 

 Vezi tu, idolul visurilor mele,

 Ne naştem- mari iubiri că să râvnim,

 Dar timpul trece şi el îţi poartă numele,

 Şi din ce rămâne, noi doar ne mai amintim...

 

 Căci iluzii creem şi mărăcini rodesc pe-ai vieţii câmpuri,

 Şi tot cu iluzii şi vise ne hrănim,

 Căci pot trece în goană mii de sterpe anotipuri,

 Şi tot cu iubirea o să ne minţim.

 

 Dar totuşi, parcă preţul nu-I aşa mare,

 Ca să visam cu ochii deschişi larg,

 Trebuie doar să vărsăm lacrimi amare,

 Pentru a visa pe cel ce-ţi este atât de drag!

 

 Iubitul meu, cu glasul de vioară,

 Eu nici măcar nu ştiu cum te-ai născut,

 Dar nu îmi las speranţele să moară,

 Căci visând la tine, sufletul meu e ca renăscut.