Închis-am ochii prea grei de-atâtea lacrimi,
Aşteptând să găsesc acelaşi peiaj vechi şi îngheţat,
Şi calc pe poteci respirând grele patimi,
Cu ochii-nchisi, sperând că iarna a plecat.
Nu îndrăznit-am dau ochii cu lumea de-afară,
Mi-e greu şi mi-e teamă să văd iar cum mă laşi în tăcere,
Şi mai ales sunt speriata....dacă mă vei părăsi iară?
Dacă ăsta e doar un vis pentru care inima mea te cere?
Lumină! Oh, splendidă lumină!
Te-ai arătat ochilor mei păcătoşi,
Vino, primăvăratică lumină şi durerea inimii-mi alină,
Vino, nu mă lasă să cad din nou pradă ochilor lui păcătoşi!
Şi ai venit, primăvară, cu soare ce-mi topeşte gheaţa sufletului,
Şi ai venit, lumină, să mă luminezi pentru a uită chipul lui!
P.s: Fraier...
Foarte foarte tare poezia!:X Dar, mai bine vine direct vara!:))
RăspundețiȘtergerep.s :fraier???? Hmmm, de ce? ce-ti facuse saracu' om, de-i zici fraier?
RăspundețiȘtergerefrumoasa poezia :x
RăspundețiȘtergeresunt de acord cu ganduri.aruncate.pe.net mai bine vara
the best!:x
RăspundețiȘtergerecred ca "p.s. fraier'-ul ala din final nu prea se potrivea nu crezi? :D
RăspundețiȘtergerePoezia e tare frumoasa, se vede ca ai sentimente destul de intense in ce priveste natura...si iubirea. Atunci de ce-l faci fraier?