Nemurire

Mă oglindesc în ochii albastrului cer senin,

Cu vântul şuierându-mi gânduri nemuritoare,

Am marea la picioare şi mă-neacă cu al ei venin,

Şi noaptea scufundă uşor întreaga zare.

Ochii trişti ai nopţii îmi măsoară iluzia,

Fiorii marii intrându-mi necontrolat în trup,

Închid ochii şi las tăcută să treacă confuzia,

Nu vreau din vraja visului să mă rup.

Mă las înfrantă de puterea fanteziei absolute,

Şi cad pradă unei nopţi târzii dintr-o vară,

Păşesc pe drumuri numai de către zei ştiute,

Am evadat în visul tău pentru a mia oară.

Sunt nemuritoare într-o lume invadată de real,

Am aripi angelice pentru sublime gânduri,

Trăiesc în abisul meu frumos numit ideal,

Şi respir puritate prin melodice rânduri.