Confuzie...

Uneori, imi deschid sufletul si-l las sa cutreiere ganduri,

In speranta absurda ca ma voi regasi candva, in absolut,

Dar sfarsesc mereu prin a-l inchide iar in poetice randuri,

Si chipul cu ata de lacrimi si sentimente  mi-e cusut.

Uneori, rad pentru a ascunde lacrimile ce-mi stau in cale,

Si-n ochi imi scapara scantei de vise cu iz de fericire,

Dar mereu incep emotiile prin vene s-o ia la vale,

Si-ncep a retrai iar trista si fumata amintire.

As vrea, sa pot sa am o stea care pretutindeni sa lumineze,

Caci intunericul de care m-am izbit mi-a orbit simtirea,

Si-am cazut si eu in majoritatea bolnava ce uita sa viseze,

Uitand de fiecare data sa pretuiasca iubirea.

Sunt confuza si nu stiu incotro caile inimii ma cheama,

Si sunt in impas, iar totul pare trist si mult prea gri,

Astept fericirea sa treaca a sufletului meu mizera vama,

Si-am stau...dar nu cred ca vreodata ai sa vii.

N-am mai compus de mult....descrie exact starea in care ma aflu :-<