Patata cu parfum de iubire ♥

                                          ♥

Am intrat din nou in camera patata cu parfum de iubire,

Asteptand parca infinitul sa coboare din univers,

M-am plimbat pe apa, la final inecandu-ma cu amintire,

Am lasat in urma mea tristete…si un singur vers.

Cateva cuvinte mototolite intr-un suflet sifonat de durere,

Poate singura dovada a existentei mele banale si inutile,

Mai bine ca m-am stins din frumusetea unei lumi efemere,

Altfel, ce rost ar avea sa traiesc cu gandul unei fenteziste idile?

Doar codrul plange-n urma mea…doar cerul imi pazeste  amintirea,

Doar potecile patate de pasii nostrii vesnici mai canta,

Am parasit pamantul devreme, pentru ca cerul mi-a vrut iubirea,

S-a stins o stea pentru a ridica la cer inima-mi franta.

Ficţiune

 

În primul rând, scuzaţi-mi lipsa , dar am fost plecată şi din păcate voi pleca din nou vineri pentru vreo 8 zile. Sper să am net, dar nu promit nimic.;;) Mulţumesc enorm celor care trec pe aici, rupându-şi din preţiosul lor timp câteva minute pentru a-mi citi poezioarele, care nu sunt chiar atât de bune precum ziceţi voi dar, daca asta este părerea majorităţii voi încerca să mă obişnuiesc cu ideea:)) Cât am fost plecată am compus un poem care mi-a venit aşa, dintr-o prostioara, un singur cuvânt: fictiune. Sper să vă placa!:)

Iubesc o tristă şi sumbră ficţiune,

Ce-mi scrie-n suflet romane de amor,

Iubesc o ilara şi ilustră minune,

Ce-neamnă creionul spre versuri în zbor.

Scris-am în amintiri poeme, suspinândă,

M-am înecat cu glasuri din ecoul iubirii,

Mi-a cântat marea, lumina m-a îndrumat blânda,

Şi astfel ajuns-am să înot în oceanul amăgirii.

Conştientă mi-e inima că zeul mi-e fictiv,

Dar totuşi, nu mă pot abţine să nu idolatrizez,

Povestea vieţii mele are doar un fir narativ,

Acela ca eu, prin el, iubirea să reinventez.

Nemurire

Mă oglindesc în ochii albastrului cer senin,

Cu vântul şuierându-mi gânduri nemuritoare,

Am marea la picioare şi mă-neacă cu al ei venin,

Şi noaptea scufundă uşor întreaga zare.

Ochii trişti ai nopţii îmi măsoară iluzia,

Fiorii marii intrându-mi necontrolat în trup,

Închid ochii şi las tăcută să treacă confuzia,

Nu vreau din vraja visului să mă rup.

Mă las înfrantă de puterea fanteziei absolute,

Şi cad pradă unei nopţi târzii dintr-o vară,

Păşesc pe drumuri numai de către zei ştiute,

Am evadat în visul tău pentru a mia oară.

Sunt nemuritoare într-o lume invadată de real,

Am aripi angelice pentru sublime gânduri,

Trăiesc în abisul meu frumos numit ideal,

Şi respir puritate prin melodice rânduri.

Eşti liber să zbori

Lasă-mă să dorm, nu-mi mai bântui gândul şi-n vis,
Nu mă mai sufoca în somnu-mi de tristeţe tulburat,
Ai evadat din amintire şi vii pe un drum veşnic deschis,
Acum e prea târziu,  prea mult te-am aşteptat.

M-am rupt din lanţurile unei iubiri fumate,
Chiar te inima şi gândul încă te cer,
Te-am iubit, iar nepăsarea ta te-a dus departe,
Priveşte! Nu mai trăim acelaşi vis efemer.

E timpul să-ţi zic „adio!” iubite înger,
Eşti liber, poţi zbura către un alt suflet rănit,
Chiar de laşi în urmă un peisaj auster,
Nu uita că ai fost cândva şi tu iubit.

In ce hal a ajuns Romania+ poem

S-au dus anii, se duc şi d-acum,

Iar eu, iubite, aceaşi te aştept,

Să te-ntorci din cruntul tău drum,

Şi să mă strângi la piept.

Şi apa din izvoare te cheamă în răstimp,

Codru-ţi cântă trist romanţa surdă,

La uşa inimii noastre bate tomnatic anotimp,

Eu încă te aştept, deşi aşteptarea-i absurdă.

Eu ştiu că ai să vii, cândva în depărtare,

Căci mi-ai şoptit în nopţile târzii d-amor,

Că distanţa dintre sufletele noastre doare,

Şi-n vene se plimbă venin curgător.

Heiiiiiiii:*:* e vacanţă, tare, nu? Eu sincer nu prea îndrăgesc vacanţele lungi, o lună - două mi-ar ajunge. Să vedeţi în ce hal a ajuns România, frate! Veneam acum câteva zile de la şcoală, îmbrăcată normal, de şcoala[blugi+ teneşi+ cămaşă în carouri+ cardigan negru şi of course, ochelarii mei de tocilarăăăăă,care nu îmi folosesc la nimic:)) şi care disparut-au subit..] şi pe o stradă văd o tipa cam de un metru jumate,  genul piţipoancelor de România, alaturi de un tip( care mă rog,nu era de nasul ei:)) ) şi o văd că se opreşte să se uite în oglinda unei maşini. EU mergeam în continuare dar nu m-am putut abţine să nu mă uit la ea, deci, în concluzie, am observat cum drăguta Piţi stătea în faţa oglinzii unei dacii  făcând un bot de toată frumuseţea, cu mâna în şold, fundul în spate şi pieptu-n faţă, deh, poziţie tipică. Nu mi-a venit sa cred!! Nu mi-am putut abţine un zâmbet şi apoi când m-am depărtat am izbucnit într-o criză de râs. Râdeam ironic, ha! În ce hal a ajuns România, cu tot cu viitorul ei. Dacă vom avea aşa generaţii şi-n continuare, nu mai avem şanse de supravieţuire!

By Rebeca C.