Erau zile de toamna tarzii…in care vantul imi era consort,

Cerul ma primea in bratele sale cenusii si grele lacrimand,

Iar eu, precum un prunc uitam de durerea ce-o port,

Si adormeam in fosnetul frunzelor ce se sting visand.        

Erau zile de toamna…in care mi-era greu si simteam ca mor,

Caci ma aflam in abisul neintelegerii, unde tristetea domnea,

Dar atunci ma prindea codru de aripi si ma invata iar sa zbor,

Ma primea la el nepasandu-I de infatisarea mea.

Erau zile de toamna…in care te iubeam si totul era perfect,

Soarele era inca pe cer si se juca cu sangele din venele noastre,

Dar apoi am aflat ca tu erai doar un vis mizer si defect,

Si-am cazut in infinit… iar acum te veghez dintre astre.

P.S: Multam pentru cele 20.000 de vizite! Crestem impreuna, dragilor>:d<

Plumb şi toamnă.

Imi cade brumă şi văl de ceaţă peste genele-mi adormite,

Nori grei de plumb atârnă pe şoaptele-mi împietrite.

Te-ai lipit de mine, toamnă, prin vene tristeţe mi-ai presărat,

Să-mi revină-n minte fragmentul de iubire demult uitat.

În mâinile de ger şi de vânt cu sânge impregnate,

Ţin azi sufletul mototolit de cuvinte cu ură presărate.

Din piept picură pe asfalt sânge şi vise făcute scrum,

Mai fac un pas, şi încă unul, nu mă mai pot întoarce acum.

Te las, fericire,  te las cu bine şi sper că nu ne vom revedea,

Că mă voi îneca în emoţii  şi va ploua în culori la moartea mea.

Închin acum un ultim sărut de rămas bun lumii vii,

Fiţi fericiţi, iubiţi şi amintiţi-vă să fiţi pentru un minut copii.

Thanks pentru vizite dragilor! Nici nu  aveti idee cat bine imi faceti cand intru pe blog si vad ca cineva se mai indura sa treaca si pe aici...

Va pup . Love>:D<

Dragoste nocivă. La revedere

Ţi-am spânzurat în pod cea din urmă amintire ce-o aveam,

Şi-am lăsat să curgă vise şi emoţii în neştire din trupu-ti muribund,

Am obosit să tot fug după himera nestatornică ce-o doream,

Mii de kilometrii de vene ş-apoi să revin cu-n vers, un rând.

Un abis şi-o şoaptă ne-a despărţit sublimul destin.

Azi, prin ochii mei de criminală trec imagini fugitive,

Te-am omorât pentru a mă scăpa pe mine de un chin,

De dorinţe absurde şi acte teatrale mult prea fictive.

Acum lasă-mă, te rog, s-o iau de la capăt de-oi putea,

Nu veni noaptea în gând să-mi bântui sufletul amorţit,

Căci ştii bine că nu voi putea nicicând să-ţi uit iubirea,

Nici visul ce era atât de aproape de a fi împlinit...

Not so good.