Erau zile de toamna tarzii…in care vantul imi era consort,

Cerul ma primea in bratele sale cenusii si grele lacrimand,

Iar eu, precum un prunc uitam de durerea ce-o port,

Si adormeam in fosnetul frunzelor ce se sting visand.        

Erau zile de toamna…in care mi-era greu si simteam ca mor,

Caci ma aflam in abisul neintelegerii, unde tristetea domnea,

Dar atunci ma prindea codru de aripi si ma invata iar sa zbor,

Ma primea la el nepasandu-I de infatisarea mea.

Erau zile de toamna…in care te iubeam si totul era perfect,

Soarele era inca pe cer si se juca cu sangele din venele noastre,

Dar apoi am aflat ca tu erai doar un vis mizer si defect,

Si-am cazut in infinit… iar acum te veghez dintre astre.

P.S: Multam pentru cele 20.000 de vizite! Crestem impreuna, dragilor>:d<