duminică, 30 ianuarie 2011

Ascultă vorbele nespuse.



Mă trec fiori adânci şi reci,
Gândindu-mă la trecut,
În minte străbat fărâme seci,
Din vorbe spuse de un mut.

Mi-a spus prin ochii lui deschişi,
Că iubirea-i un nor trecător,
Trebuie doar să-nveţi sa ţii norii închisi,
Într-un borcan roz, cu numele amor.

Sunt ani de atunci şi timpul m-a schimbat,
Din copil timid am înţeles,
Cât poate fi de adevarat,
Ceva spus de un om pe departe neînţeles.

duminică, 23 ianuarie 2011

Se stinge


Se stinge lumina în pustiul inimii mele,
 Se stinge lumina rămânand doar gânduri rele,
 Vreau să cred că o rază caldă de soare,
 Mă va feri de a durerii arzoare.
 
 Se stinge lumina şi bezna mă invadează,
 E negru totul, dar mai sper încă la o oază,
 O oază de lumină ce va topi durerea,
 Un ţipat ce va străpunge tăcerea.



sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Ploua...

Tumblr_lfujrs2tyj1qg43gto1_500_large
 

Eh, păi m-am gândit că nu am mai postat de mult nimic, aşa că voi căuta să mă revanşez  voi încerca să postez la fiecare 2 zile, dar trebuie să mai vorbesc cu inspiratia enjoy!
 
                                     Plouă
 
 Plouă încet, mărunt şi rece,
 Plouă fără sens, plouă în absurd,
 Mi’e frig, pană şi gândul-mi tace,
 Încerc să ţip, dar tabloul e surd.
 
 Plouă cu lacrimi amare,
 Plouă şi din genele mele cad,
 Lacrimi ce se sparg în tăcere,
 Mi-e frică şi parca în jurul meu e un iad.
 
 Plouă, plouă pe case şi pe pomi staţionari,
 Plouă în gânduri cu dezamăgire.
 Pe trupul meu se scurg fiori hoinari,
 Plouă...plouă cu amintire.

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Să ne legăm visurile


 Vino,
 
 Leagă-te cu o panglică de mine. Simte-mi plăcerea şi ascultă-mi tăcerea. Alunecă-mi în gânduri şi hai sa ne împachetăm asemeni unei cutii de caodu. Ne legăm cu o panglică, cum am spus.
 
 
 -Roşie
             Neapărat roşie. Apoi să legăm panglica într-o fundă.
 
 -Mare.
             Foarte mare. În interiroul cutiei invizibile vom fi noi 2, ghemuiţi unul lângă altul, cu genunchii strânşi la piept. Zâmbim. Aşteptăm în tăcere sa ne despacheteze cineva şi să dezlege panglica ce ţine legată iubirea dintre noi doi.
 -Aşteptăm
             Oare mai e mult? Se clatină timpul şi gândurile-mi îngheaţă când îmi reamintesc ce ger cumplit e afară.
 
 -Nu contează.
 Mă lipesc de tine şi mă simt ca şi cum aş sta lipită de o sobă cu lemne. E bine. Mă lipesc de tine şi devenim un întreg. Perfecţiune. Apoi tu îţi lipeşti buzele de ale mele şi îmi furi sărutări scurte.  Ne strivim amândoi în speranţa să devenim un unic corp.
 
 Se poate?
             Nu-mi pasă. Mi-e bine. Mă cuibăresc la loc şi aştept să taie cineva panglica asta odata!
 
 Nu înţelegi, nu?
 Aşa mă gândeam şi eu. Cam multă imaginaţie se scurge prin propriile-mi vene. Ciudat.