duminică, 8 ianuarie 2012

Un poem cu iz de iarna...


Iti ascult tacerea ce-mi umple sufletul de soapte,
Si ma-nfasor in jurul cuvintelor atat de dragi, dar neajunse,
Te decupez din stele si te lipesc in noapte,
Pentru a-mi lumina atriile inimii de bezna patrunse.

In seri de decembrie tarziu vorbesc cu tine, fericire,
Ca si cu unicul consort al vietii mele pline de anost,
Caci tu te impletesti cel mai bine cu cuvantul “iubire”
Si ai puterea sa revii indiferent de cosmarul ce a fost.

Nu-mi doresc doar dragoste eterna, nu la asta ma rezum,
Caci in dragoste suntem lucizi dar mai mereu absurzi,
Ci-mi doresc ca tu, draga fericire sa-mi apari azi in drum,
Si sa-mi dai o parte din cantul vietii pe care doar tu-l auzi.

In ultima vreme mi-ai cam ocolit sufletul, privirea,
Dar nu-I nimic, nu ma supar, stiu c-ai fost ocupata,
Astept, si stiu ca tu vei reveni odata cu amintirea,
Caci tu nu te stingi in clipite niciodata.

Zboara spre mine si-n drum fa si alti oameni fericiti,
Caci multi uita ca in viata nu conteaza lucrurile materiale,
Ajuta-I asa cum ma ajutai pe mine odata sa se simta iubiti,
Si-apoi treci si pe la mine cu sclipirile tale.


 Un poem ceva mai vechi, sper sa va placa!>:D<
Voi? Cum ati petrecut sarbatorile, ce mai faceti?