vineri, 25 noiembrie 2011

Amintiri....


“Dragă clepsidră ce-mi răstorni visurile la fiecare minut,
Eşti infinită şi totuşi atât de limitată-n spaţiu şi viaţă,
Te rog să te opreşti. Să am şansa să o iau de la început,
Inima mea să nu mai depindă de o fâşie subţire de gheaţă.”

În ecou de gânduri pustiite, un glas străpuns de fantezie:
“Fata dragă, în timp ce lacrimi izvorăsc din ochii tăi,
Alte suflete trăiesc în a fericirii absolute feerie,
Oprind timpul aş bifurca iubirea-n două căi,

Iubirea faţă de egoul ce creează emoţia-n noi,
Existentă pretutideni, fără excepţie în lume,
Si cea faţă de cei care ne sunt alături în vânt şi ploi,
Care în momentele grele vin fără să fie chemaţi pe nume.”

“Însă aşa de repede te scurgi! N-am timp…
Bucuriile trec, dar întoteauna părţile rele rămân,
Şi trece nelipsit anotimp după anotimp...
Iar eu încerc mereu renaşterea emoţiei s-o amân.

Mi-e greu, himeră! Mi-e aşa de greu să fiu eu,
În paradox cu tine, cu copilul ce-mi indundă privirea,
Încerc să fiu veselă şi să zâmbesc mereu,
Dar de fiecare dată vii tu: amintirea…”





vineri, 4 noiembrie 2011

Vise impregnate.


Dezlipit-am din suflet o ultima amintire ipregnata-n vise,
Si-am lipit-o pe un colt de stea ce l-am luat din univers,
Pentru un moment am simtit cum reinvie sperantele stinse,
Cum vantul imi sopteste cel din urma efemer vers.

Te-am iubit…galaxie alcatuita din crampeie de iubire,
Si-am crezut ca si tu ma vei iubi asemeni mie,
Dar n-a fost asa si iata-ma inecata-n propria simtire,
Acum sunt praf de stele, o umbra translucida aproape vie.