vineri, 20 aprilie 2012

Aprilie nebun


În mine curge a ta dulce primăvară,
Si-nfloresc copacii tristelor mele buze,
În ochii-mi se cutremură astăzi iară,
Floarea celei dintâi sublime muze.

Mi-ai prins în păr salcâm îndrăgostit,
Presărându-mi în vene parfum înfloritor,
În suflet lăsat-ai zâmbetul prea iubit,
Şi-apoi mi-ai dat aripi şi m-ai învăţat să zbor.

Oh, tu! Aprilie nebun după raze de soare,
M-ai prins în capcana fluturilor efemeri,
Învăţându-mă că dragostea nicând nu moare,
Mi-ai reamintit cât de pur şi frumos e să speri….

 

duminică, 15 aprilie 2012

Lumină...de Paşte!


 

După gratiile sufletului mânjite cu durere,
Se strecoară azi, sfioasă, o rază de lumină,
Şi-n trup pătrunde parcă-o calldă mângâiere,
Lepădându-mă şi de rău şi de cruntă vină.

Căci astăzi pe Golgota se cutremură pământ,
Iisus învins-a moartea şi iată-l: a plecat!
Nu rămas-au decât patimile şi golul mormânt,
Ne-a spălat de păcate...a înviat!

Ei, dragilor, iată că a venit şi Paştele! Vă doresc o duminică sublimă, fie că sunteţi doar cu Dumnezeu sau petreceţi alături de familie şi de cei dragi! Sa fiţi fericiţi, iubiţi, să aveţi parte numai de zile cu soare şi multe, multe împliniri( atât spirituale cât şi fizice).
Vă iubesc!>:D<
Paşte fericit şi....Hristos a înviat!

joi, 12 aprilie 2012

Spini...

Sunt într-un război cu mine, cu sufletu-mi pierit,
Şi-s gata să pierd lupta, să plec capul şi să plâng,
Aşa cum am făcut întotdeauna, căci am iubit,
Şi-am vrut pe culmi mult prea înalte să ajung.

Lupt corp la corp contra amintirilor ce revin iar,
Şi eu n-am decât un prezent absent drept apărare,
Căci vor să-mi demonstreze că visez în zadar,
Fericirea e pierdută în infernul numit uitare…

Nu mai cresc flori în mine, doar resturi şi mărăcini,
Nu se mai cutremură-n suflet fiorii dulci ai iubirii,
Căci nu mai am în piept decât sânge închegat cu spini,
Şi-un ultim vers măzgălit cu cerneala amăgirii.

Hello, hello, dragilor! Ce faceţi? Am reuşit să pregătesc o postare pentru voi, căci ma simt cam cu musca pe căciulă că trec aşa rar pe aici. Oricum, îmi lipsiţi şi vreau să vă mulţumesc că îmi faceţi zilele mai frumoase când intru şi văd că cineva mai trece pe aici...
Eu sper să mai vorbim până de Paşte:)
o seară superbă vă doresc, iar dacă circumstanţele mă vor împiedica să postez până Duminică vă doresc sărbători fericite tuturor!

Rebeca.C

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Ink heart for poem- dincolo de versuri



Ok, în primul rând să ştiţi că asta nu a fost ceva programat, ci pur şi simplu mi s-a năzărit astă-seară să mă „dezvălui”, cum ar spune unii. De ce? Nici eu nu ştiu exact, poate pentru că a trecut mai mult de un an de când îmi împrăştii şi împart chiar gândurile cu voi si mă simt oarecum datoare în privinţa lucrurilor pe care le-am spus despre mine. În primul rând povestea din poemele mele se regăseşte mai puţin în forma brută în viaţa mea, împrumutând mai mult tristeţea şi agonia în care mă scufund tot mai mult în ultima vreme.  Să începem cu câteva întrebări.
1.     Câţi ani am?

Încep prin a spune că vârsta din buletin nu reflectă adevărata ta vârsta, căci eu nu mă simt de parcă aş avea doar paisprezece ani, credeţi-mă! Am impresia că viaţa-mi tot scrie un roman interminabil, în care eu, evident, sunt protagonistă. Un roman ciudat în care combină cele mai aiurea stări posibile, cele mai oribile sentimente, evenimente copleşitoare, etc. Simt că în ultimul an am crescut cu vreo douăzeci de ani, căci sufletu-mi e împânzit de o chestie groasă, ca o pânză a durerii trupeşti şi emoţionale, o chestie în care se prind toate clipele frumoase şi nu mai pot să ies.
Mda, deci am paisprezece ani( cel puţin aşa spune buletinul, risc să-l contrazic).

2.     Cum te-ai apucat să scrii?
Hm...trecerea de la „ a venit primăvara, soarele străluceşte, păsarele cântă” la chestii care au rimă şi seamănă a poezie a fost destul de bruscă. Oricum, aruncând o privire în urmă şi lăsând modestia la o parte am evoluat destul. Adică poeziile din vara lui 2010, când m-am apucat să scriu, mi se par....nu stiu, străine de mine.

3.     Cum arăt, de fapt?
Păăăi, cred că voi lăsa o poză pentru astaJ

4.     Care este cartea ta preferată?
Hm...am multe. Citesc în funcţie de stări şi perioade, iar topul meu este unul lung. Diferă, la dragoste clasică îmi place Mihail Drumeş, contemporană „Dragostea Florii de Bujor”, „P.S te iubesc” mai multe. La poliţiste clar cărţile lui John Grisham. Depinde...acum citesc „Viata pe un peron” De Octavian Paler şi o ador, deşi nu e o lectură tocmai uşoară( sau cursivă, mai exact).

5.     Pasiuni? În afară de scris.
Da! Iubesc moda, sunt de părere că moda ţi-o faci tu, nu designerii, însă asta nu înseamnă că trebuie să ne îmbrăcăm în saci de rafieJ Ador să ascult muzică( rock clasic şi folk, în general) dar diferă de la stare la stare, iar. Mai nou am descoperit o pasiune pentru nail art şi make-up. Iubesc cititul!! Nu aş putea trăi fără să citesc. Sportul, din nou, se numără printre activităţile indispensabile.

6.     Lucruri fără de care nu aş putea trăi.
Hm...ceaiul, cafeaua( da, ştiu, nu-i bine), cărţile, laptop-ul ( sau calculatorul, nu contează), dragoste, puţinii prieteni pe care-i am, muzica, telefonul, zâmbetul ( deşi în ultima vreme l-am cam uitat acasă) şi geanta mea( în care se găsesc de asemenea alte o mie de lucruri, deci n-are sens).  Ar mai fii multe altele.

7.     3 persoane care ţi-au schimbat viaţa.
Wow! Ăă, aici ar fii Andreea şi Cristina ( vezi blogul lor, http://love-for-books.blogspot.com/)  Pe care le iubesc enorm;;). Mi-au schimbat viaţa prin simplul fapt că m-au îndrumat să scriu, sunt lângă mine moral atunci când cad şi mă ajută să mă ridic. Apoi, categoric, dirigă-mea, care nu numai că mi-e o profesoară excelentă dar a devenit my best friend, mamă, soră, de toate. M-a învăţat să o iau de la capăt cu capul sus, să nu judec, să funcţionez după efectul de boomerang. O iubesc în cel mai pur mod posibil, e o persoană cum întâlneşti la 1000 de ani. V-aş dori tuturor să cunoaşteţi o aşa persoanăJ

Cam asta a fost...de spus despre mine sunt multe, dar nu-mi place să mă autocaracterizez şi oricum, încă nu sunt pregătită... Am prostul obicei de a mă închide în mine şi în versurile pe care le scriu.

Închei aşadar o altfel de postare, cu o simplă întrebare( fac şi rime) ce mă macină de câteva luni...: Să continui blogul?
Vă doresc o seară minunată!

Cu o mare, mare dragoste
Rebeca.C

miercuri, 4 aprilie 2012

Plouă cu fluturi

Ploua cu fluturi peste sufletu-mi impanzit de vreme,
Pe rece asfalt se frang aripi si trupuri pustii,
Pe buzele-mi sarace vantul in taina noptii geme,
Caci tu, fericire, uitat-ai sa mai vii…

In baltile mizere ce zac pe strazile inimii mele,
Se cutremura norii ce-ncep a plange in rastimp,
Ochii-mi sunt murdari de patimile-mi prea grele,
Caci eul din mine s-a prins vesnic in timp.

O alta romanta fumata de alti curiosi trecatori,
Ce se opresc sa-mi vada chipu-mi sculptat in gheata,
Pe fata poarta masti de sticla: se cred nemuritori,
Doar pentru ca la ei soarele rasare in fiecare dimineata.

M-am imbracat cu ploaia si lumea am lasat-o-n urma,
Desi am atat de multa nevoie de-un pasnic gand,
Dar nu pot slabi sfoara ce sufletu-mi sugruma,
Iar azi….va spun adio si ma retrag plangand.

Dragii mei, imi cer iertare că trec din an în Paşte  p-aici, dar muza mi-e bolnavă şi timpul prea scurt. 
Va pupăcesc şi, dacă nu vorbim până săptămâna viitoare, vă urez Paşte fericit!

P.S: sper că primăvara v-a pătruns în suflet...