joi, 30 decembrie 2010

punct, de la capăt, cu alineat.


                                                  

 Expir aer poluat dintr-o lume poluată de amintiri suflate. Stând cu ochii holbaţi la monitor observ că pierd timpul cu absurditate când alţii fac ceva util. Ei bine mie nu îmi păsa şi contiui să tastez în ciuda faptului la fel de absurd că acum câteva minute mi-am făcut unghiile, şi oja s-ar putea strica.
 Nu-mi pasă.
 Îmi pasă doar de cuvintele acelea rostite pe îndelete pe care mi le-ai şoptit în noaptea aceea cu început dar fără sfârşit. Camera mea e goală. Mereu m-am gândit că are o acustică foarte bună, şi mă gadesc din nou când aud ecoul tastelor în mintea mea bântuită de amintiri absurde şi fără înţeles, frânturi din pasaje rostite cu pasiune şi dulcegării inutile. Mă gândesc că dacă tot ştiai că îmi vei omorî demnitatea şi puterea de a mai iubi vreodată, tu tot ai continuat să îmi impregnezi în cap cuvinte de iubire. Mă întreb pentru ce şi de ce. Nu găsesc răspuns bineînţeles, eu nu găsesc niciodată răspuns la nimic şi sunt obişnuită. 
 E noapte, nu am observat.
 E mult fum în jur şi totul e de o neclaritate opacă. Aş vrea să muşc cu aviditate din trecut şi să înlătur părţile în care-mi mângâiai corpul şi îmi sărutai cu foc buzele, spundandu-mi că pentru tine sunt cea mai frumoasă din lume. Mă făceai să mă simt singura din lume şi poate asta m-a determinat să te iubesc până în măduva oaselor, şi ea distrusă acum.
 Nu înţelegi, nu?
 Nici nu trebuie, nu mai exist, e doar umbra mea bântuită de a ta.
 
 P.S: poate te-am iubit, fraiere, te-ai gândit?

Inspir.

Inspir aer în plamani.
Aer poluat de amintiri, fumat şi închis.
stau pe banca noastră, cu mânere pe care rugina s-a instalat, paremi-se de ceva timp. E iarnă, ger cumplit, iar peisajul nu îmi inspiră deloc fericire sau stare de bine. E deprimant şi trist sa văd ca in jurul meu totul este mistuit de visul pierit doar cu o lună în urmă. Nici copiii parcă nu mai zâmbesc în acelaşi mod inocent , iar copacii au uitat de mult să ne mai şopteasca vorbe dulci. Bate vântul. Pletele castanii îmi zboara. Pe buzele mele ai cusut o nuanţă ştearsă, iar pe chipul meu ai lipit o bucată de dezamagire înnodată cu tristeţe.
Aş vrea să ţip, să urlu, să mă pierd undeva în infinit şi să rămân acolo.

ecou-

mă ridic şi merg spre casă.
O altă zi obişnuită dintr-un obişnuit si absurd decembrie.

joi, 23 decembrie 2010

Ma intrebam....

Ma intrebam...daca iarna ar fi un picut mai calda, ce s-ar intampla? in afar de topirea zapezi...e banal:] daca zapada ar avea alta culoare, ar mai avea acelasi farmec? Desi... uneori in interiorul meu e vara si in ciuda faptului ca afara este un frig de crapa pietrele...ma simt ca si cum as sta langa semnieul inimii incalzind-o si citind povesti nescrise si nespuse de amor. Oare de ce ?....
Ma intrebam doar:]

luni, 20 decembrie 2010

Vis de iarna



Pe aleea poleită cu fulgi de nea,
Mă plimb pierdută in propiile gânduri,
Privesc cerul şi spun stelelor povestea mea,
Şi-n tăcere scriu aceste rânduri...

Plopii ce altădată erau goi,
Sunt acum înveliţi de-o haină de zăpadă,
Şi-mi aduc aminte de noi doi,
Totul e adormit, doar zăpada continuă să cadă...

În răsfrângeri violete se lasă amurgul,
Iar eu privesc pierdută în timp,
Cum uşor îngheaţă totul,
Pe boltă se tulbură un rebel anotimp...

Este un pastel rece ce domneşte,
Peste întregul nesfârşit de zăpadă,
Visul meu de iarnă nu se opreşte,
Până ce sclipirile vor înceta să cadă.

oare...

Oare mor?


Cu frante aripi spre cer ma’ndrept,
E o noapte sumbra si rece de cotombrie,
Intreaga noapte in taina doarme
Tace si negrul codru ce asta vara ne canta,
Apasa tacerea povestea ta.
Sub stele arzatoare stau si visez,
La eterna amintire ce s-a sfaramat,
Precum ultimul sarut ce a fost uitat,
M-ai lasat singura in al durerii infinit,
Nu ti-ai dat seama probabil, cat te-am iubit.
O stea cade falnica, ce trebuie eu sa fac,
Ah da, sa imi pun o dorinta,
As vrea sa pot zambi din nou, de-o fi cu putinta,
Ori sa se coboare luceafarul in mandru print,
Ah, ce vorbesc, sunt doar inchipuiri,
Sufletul meu este inca dornic de iubiri.
Nustiu ce sa fac, spre cer m-as indrepta,
Insa merita tradarea ta, sa fac acest pas,
Sa intru pe a raiului poarta ?
Oh, ce sa fac ? sunt in impas,
Te iubesc, inger pustiu,
Revino din lacrima, renaste-te viu,
De ce ai plecat?
Vreau sa te strang in brate, sa te sarut,
Si pentru asta, inima ta imi va fi scut,
Voi lupta contra amintirilor, sau voi veni la tine,
Inima mea nu prea tine cont de mine,
Ea stie doar ca momentul vine,
Sub acest clar al lunii pline,
Vine!
A trecut, gata? Sunt in rai?Oh nu, a fost doar un absurd vis,
Tu inca in tristete esti inchis ?
Nu te pot vedea, ingerul meu,
De ce m-ai parasit, cand mi-a fost mai greu,
De te-ai stins, tainca stea,
Oare nu ti-a pasat, de durerea mea ?
Vino la mine, de tine mi-e dor,
Pe resturile inimii tale calc,
Ma framanta al tau crud amor.
Si-mi pun intrebarea....oare mor?

Val...

Printre tainice acorduri de vioara,
Printre ganduri ce haotice zboara,
Ma gasesc pierduta in ochii tai adanci,
Cum printre valuri de durere, ma lovesc de stanci...

In lacrimi mi-ai tradat iubirea,
In suspin mi-ai innecat trairea,
Apoi, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat,
Ti-ai luat aripile...si ai plecat.

In zadar ai realizat, apoi, ca nu te-am tradat,
In zadar vii acum, crezand ca drama am uitat,
Am fost naiva, m-am scufundat in sufletul tau,
Insa am invatat ca orice parte buna, are si ceva rau.

Ma-ndrept spre infinit cu gandurile-mi stinse,
Insa cu toate durerile si tradarile in inima aprinse,
Pe faleza ce marea-nconjoara,
Sper inca la acel sublim vis de vara...

Dezmiarda luna cu soapte argintii,
Lacrimile ce-mi cad pe nisipuri aurii,
Cu o adanca rasuflare imi spun ca a trecut,
Cosmarul meu, in noapte s-a pierdut.


Amor

Se rasfrange-n ape amurgul,
Lasand peste vale liniste totala,
Se mai aude doar prin soapte vantul,
Invaluind totul in profunda amorteala...

Peste deal s-ascunde-n taina,
Jumatate de luna argintie,
Ce pluteste peste albastra haina,
A vazduhului magie...

Dupa ea mii de sclipri,
O urmeaza ca o mantie,
Ce vegheaza asupra a mii de iubiri,
Si peste a lumii fantezie.

Sub o salcie uitata,
Stai tu, marinte astru,
Coborat pe a cerului fereastra,
Ma astepti, tu, ilustru.

Eu te vad din departare,
Cum ingandurat astepti,
In ochi-mi scapara o sclipre,
Tu ma vezi, dar nu te-ndrepti.

Eu ma tulbur si mai tare,
Cu fiecare pas facut,
Incerc sa nu dau clipei uitare,
Sa nu uit misterul cunoscut.

Cand m-apropii si mai bine,
Sa-ti vad chipul minunat,
Tu te departezi de mine,
Prea mult m-ai asteptat...

Insa inima-mi plange,
Trupul gol imi suspina,
Mana ta usor m-atinge,
Si durera imi alina.

Tu ma strangi eu ma las purtata,
De acest vis sublim ce pare,
Furat dintr-o poveste de amor uitata,
Pana ce durerea moare...



Stam intinsi pe iarba cruda,
Ca intr-un vis sublim de vara,
Lumea pe langa soapta ta e surda,
Peisajul in ochii tai sta sa moara.

Dar cand cerul se lumineaza,
Tu dispari precum fiorul,
Starea vietii-mi intristeaza,
Tu, mi-ai tradat amorul...

Simbol de dragoste

 
 
 Cu lacrimi în ochi privesc acum,
 Trandafirul roşu, uscat, mort ce pe masă zace,
 Şi gândul, şi inima îmi tace.
 Ai trădat iubirea, ai uitat trăirea,
 Ţi-ai bătut joc de ale mele sentimente,
 Ai înşelat ale dragostei elemente.
 Mă uit acum în paginile roz, ale jurnalului trecut,
 Invadat de lacrimi şi suspine,
 Mi-e greu să cred cât de repede din iubitul meu ai devenit....
 Un necunoscut.
 Dar viaţa merge înainte,
 Capul sus privirea-n faţă,
 Chiar de niciodată nu voi putea uita,
 Acea dulce privire...privirea ta,
 Încerc să lupt cu amintirile,
 Încerc să uit de tine,
 Mă zbat, lupt, vreau să şterg ce e în trecut,
 Lupt cu al iubirii scut.
 Acum scrisoarea de dragoste în care gingaş îmi spuneai,
 Cât de mult însemnam pentru tine, cât mă iubeai,
 Stă aruncată peste teancul de scrisori,
 O mai citesc...mai plâng alteori.
 Mi-e dor de tine, iubitul meu,
 Aş vrea din nou, în toamna asta,
 Plopul în care de ploaie ne ascundeam,
 Cerul întunecat, norii ce ploaie vesteau,
 Să ne zâmbească din nou...

Îngerul nopţii

Îngerul nopţii
 
 Îngerul ce aseară m-a îndrumat,
 Azi un risc uriaş şi-a asumat,
 A ales calea nopţii, pentru ea va servi
 Noaptea, sufletul meu îl va păzi.
 Sufletul mă doare,
 Gândesc cu arzoare,
 La clipele petrecute,
 La nopţile trecute,
 La cum în liniştea nopţii ne iubeam,
 Vorbe dulci împărtăşeam,
 Ca doi copii ai nopţii ne jucam.
 Acum, tu ai devenit îngerul meu păzitor,
 Ai ales calea mă uşoară,
 Calea morţii,
 Deşi ştiu că nu e bine,
 Mă gândesc numai la tine,
 Nu pot să mă mint pe mine,
 Nu pot să trădez iubirea ce în inima mea îşi are casă,
 Nu pot uita clipele în care te întâmpinam bucuroasă,
 Poeziile ce le împărtăşeam cu tine,
 Gândurile adolescentine
 Săruturile la miez de noapte,
 Nopţile în care te aveam aproape,
 Ochii tăi de smarald,
 Sufletul tău cald.
 Acum cu poza ta în mână stau,
 Şi în râuri de lacrimi mă scald,
 Iar gândurile dulci ce altă-dată mă mai vizitau,
 Nu mai calcă prin inima mea,
 Acum gânduri negre,rele mă vizitează,
 Acest lucru...mă întristează.
 De ce? De ce ai făcut asta?
 Eram aşa de fericiţi,
 Unul pentru celălalt meniţi,
 Însă tu, tu de ce ai ales această cale,
 Să scapi de păcatul unei relaţii amicale,
 Puteam să înţeleg asta,
 Puteam să te iert.
 Te-aud şi acum în mintea mea,
 Aud mesajul de adio,
 Ce în ultima noapte mi l-ai lăsat,
 Probabil după ce ultimul sărut mi-ai dat,
 Ziceai că fără mine nu poţi trăi,
 Că eu sunt pentru tine,
 Aerul, soarele şi luna,
 Atunci de ce mă faci să sufăr,
 De ce negru mă obligi să port,
 Prin faptul tău ai devenit,
 Îngerul nopţii,
 Şi eşti încă al meu, înger păzitor,
 Chiar dacă ştiu că aceste vorbe mă dor,
 Nu pot să mai suport,
 Nu mai pot să fac încă un efort,
 Câte zile am să mai am,
 Cu tine în gând am să trăiesc,
 Dar stai, ce spun eu?
 Tu ai fost , eşti şi vei fi singurul pe care îl iubesc,
 Dacă tu nu mai exişti,
 Nici eu nu mai are rost,
 Aşa că în amintirea ceea ce am fost,
 Am lăsat acest bilet
 Ştiu, vă rog iertare!

Chitaristul

          
 
 
 Avea ochii trişti, sinceri pan’ la moarte,
 Şi privea sub ale sale grele pleoape,
 Mâna lui muncită, cânta la chitară,
 Chipu-i expresiv, în zorii de seară,
 Se stinge uşor, precum lumina lumânării,
 Poate chiar odată, cu întunecimea zării.
 
 Chitaristul meu de-aseară,
 Ce mi-a cântat, apoi în linişte a plecat,
 Mi se pare, ori e adevărat,
 În sufletul meu, el a rămas însemnat,
 Poate că a aprins a iubirii flacără.
 
 Nu-mi amintesc prea bine,
 Cum arăta,
 Însă ştiu că eram fermecată,
 De cântarea sa.
 Chitara în mână o ţinea.
 Şi cu o delicateţe pură, parcă special mie îmi cânta.
 
 Au trecut zile, luni sau ani,
 Nici eu nu mai ştiu, 
 Vreau să-l revăd, să-mi mai cânte acea partitură,
 Să mai cânte un pic, din a lui chitară,
 Să mă încânte că incea seară.
 
 Am aflat speriată şi întristată,
 Că al meu tânăr chitarist
 Aseară s-a stins precum o frunză moartă,
 A intrat pe a raiului poartă.
 Aş vrea să îl mai revăd odată,
 Să-i spun cât de rău îmi pare.