vineri, 25 februarie 2011

Mancatorul de fericire

Planteaza-mi in suflet rasad de fericire,
Si uda-mi tristetea cu lacrimi amare,
Decupeaza-mi din suflet cea mai neagra amintire,
Si lipeste-mi, eventual, un bilet cu : dragostea nu moare.           

Eu te iubesc, cum? In multe feluri,
Te iubesc prin simplul si banalul fapt ca traiesc,
In tine zac cele mai dulci idealuri,
In privirea ta patruzatoare simt ca ma regasesc.

Te iubesc si atunci cand sunt pe al viselor taram,
Te iubesc prin muzica trupului meu,
In tine gasesc puterea, cu tine pot lumea s-o daram,
Eu, eu te voi iubi mereu.

Tu? Tu nu stii ca eu te iubesc,
Si daca stii, de ce nu iti pasa?
Ah, asa e! Pentru ca nu-ti pasa ca traiesc,
Pentru tine sunt doar un alt gandac cazut in a ta plasa.

Esti paianjenul tururor cosmarurilor mele frumoase,
Esti mancatorul meu de fericire,
Eu nu ti-am cerut palate sau locuri grandioase,
Eu…eu ti-am cerut iubire.

duminică, 20 februarie 2011

Gândul


 Gândul meu te cere însetat de amor curd,
 Te caută prin artere şi vene, te caută-n sânge,
 Se uită după tine şi-n timpan, dar se pare că e surd,
 Aruncă o privire şi în ochi, dar lumina ochilor mei se stinge.
 
 Gândul meu te vrea neştiutor de dragoste,
 Şi caută iar în organe bolnave de fum şi durere,
 Şi iar se uită după tine în cuvinte anoste,
 Din nou aruncă o privire, dar de data asta privirea-I piere.
 
 Gândul meu moare, moare fără un „adio” de la tine,
 Te-a căutat înainte de a se stinge, tu nu ai venit,
 S-a uitat după tine în cuvinte şi organe fumate din mine,
 A aruncat priviri zadarnice după cel ce l-a iubit.
 
 Acum pleacă, pleacă departe şi nu te mai întoarce,
 Nu mai vreau să îmi mai pierd încă un gând,
 Du-te departe şi uită de vise în amor sărace,
 Pleacă! Pleacă! A fost ultimul cuvânt spus plangand...

sâmbătă, 19 februarie 2011

Târziu...



Prea târziu...
 
 Te...te aştept încă în pragul uşii noastre,
 Să vii să-mi soptestesti aşa cum obişnuiai odată,
 Cuvinte impregnate de amor crud scurs din astre,
 Te...te visez încă aşa cum erai altădată.
 
 Te...te iubesc aşa cum te iubeam întâia oară,
 Şi-ţi simt fiecare trăire, fiecare gând fictiv,
 Îmi şopteşti crâmpeie din visul tău seară de seară,
 Te...te ador cu tot cu veninul tău nociv.
 
 Eu...eu nu pot să îţi exprim ceea ce simt acum,
 De ce? Fiindcă nu mai exişti decât alături de îngeri,
 Şi odată cu plecarea ta mi-ai transformat inima-n scrum,
 Eu...eu nu pot să uit amorul acelei veri.

miercuri, 16 februarie 2011

Iubitul meu....

Iubitul meu, cu glasul de vioară,
 Tu, care doar în mintea mea exişti,
 Eu tot visez, seară de seară,
 Cum îmi săruţi ochii înlăcrimaţi şi trişti.
 
 De te-ai născut, undeva în lumea mea,
 Şi mă visezi asemeni mie,
 Să ştii că-ţi dăruiesc inima şi-mpreuna cu ea,
 Povestea mea pe care nimeni nu o ştie.
 
 Ce slobode sunt visele şi albastre,
 Ce goală mi-e inima de dor ne-mpartasit,
 Dar noi, noi nu existăm decât în astre,
 Şi nimeni nu o să ştie vreodată că ne-am iubit...
 
 Speranţe seci umplu lumea largă,
 Căci împlinite, sunt doar vise copilăreşti,
 Oare tu exişti, oare îţi sunt eu dragă?
 Eu ştiu doar că odată cu imaginaţia mea cresti...
 
 Vezi tu, idolul visurilor mele,
 Ne naştem- mari iubiri că să râvnim,
 Dar timpul trece şi el îţi poartă numele,
 Şi din ce rămâne, noi doar ne mai amintim...
 
 Căci iluzii creem şi mărăcini rodesc pe-ai vieţii câmpuri,
 Şi tot cu iluzii şi vise ne hrănim,
 Căci pot trece în goană mii de sterpe anotipuri,
 Şi tot cu iubirea o să ne minţim.
 
 Dar totuşi, parcă preţul nu-I aşa mare,
 Ca să visam cu ochii deschişi larg,
 Trebuie doar să vărsăm lacrimi amare,
 Pentru a visa pe cel ce-ţi este atât de drag!
 
 Iubitul meu, cu glasul de vioară,
 Eu nici măcar nu ştiu cum te-ai născut,
 Dar nu îmi las speranţele să moară,
 Căci visând la tine, sufletul meu e ca renăscut.

marți, 15 februarie 2011

Deseneaza-mi trupul


Deseneaza-mi trupul


Te las sa-mi atingi liniile fine cu al tau creion ascutit,
Sa-mi conturezi trupul facand din el opera de arta,
Te las sa-mi definesti frumusetea in universul nemarginit,
Sa-mi redai stralucirea pe care o aveam odata…

Te las sa imi redai forma pierduta de la prea multe lacrimi,
Sa-mi reformulezi daca se poate si cel din urma vis,
Te las sa stergi din memorie amintiri si patimi,
Sa-mi dai sansa sa nu cad din nou in abis.
 
Ai ajuns la detalii, te rog ai grija mare!
Nu vreau perfectiune, poate decat in ochii tai…
Am sa ma deschid in fata ta precum o floare,
Doar te rog, deschide-mi ale iubirii cai!

Acum, arat asa cum in vis aratam intaia oara?
Oh, atunci cand am venit si ti-am soptit cuvinte de amor,
Imi aduc aminte foarte bine, era o dulce zi din vara,
Iar eu am venit plutind in visul tau usor.

duminică, 13 februarie 2011

Fraier. primăvară. cuvânt. păcătos.



 Închis-am ochii prea grei de-atâtea lacrimi,
 Aşteptând să găsesc acelaşi peiaj vechi şi îngheţat,
 Şi calc pe poteci respirând grele patimi,
 Cu ochii-nchisi, sperând că iarna a plecat.
 
 Nu îndrăznit-am dau ochii cu lumea de-afară,
 Mi-e greu şi mi-e teamă să văd iar cum mă laşi în tăcere,
 Şi mai ales sunt speriata....dacă mă vei părăsi iară?
 Dacă ăsta e doar un vis pentru care inima mea te cere?

 Lumină! Oh, splendidă lumină! 
 Te-ai arătat ochilor mei păcătoşi,
 Vino, primăvăratică lumină şi durerea inimii-mi alină,
 Vino, nu mă lasă să cad din nou pradă ochilor lui păcătoşi!
 
 Şi ai venit, primăvară, cu soare ce-mi topeşte gheaţa sufletului,
 Şi ai venit, lumină, să mă luminezi pentru a uită chipul lui!
  
 P.s: Fraier...

sâmbătă, 12 februarie 2011

Perfecţiune


Pe chipu-i sculptat în marmură curată,
 Emoţii se transforma’n lacrimi,
 Din mărgele de turcuaz încep a cade de’odata,
 Anii crunţi plini de durere şi cruzimi.
 
 Pe bratu-i acoperit de-o pânză albă, simplă,
 Precum pe-o carte se citesc,
 Poveşti amăgitoare ce cu fiecare filă,
 De chipul râvnit îţi amintesc.
 
 Linişte! Doar ea cu umbra ei perfectă,
 S’ascund de nevăzutul întuneric,
 ŞI-n ape tulburi se reflectă,
 Al ei chip dulce şi angelic.
 
 Privind-o în vis îmi amintesc,
 Cum într-o cruntă durere,
 Coşmaruri negre o răpesc,
 Şi frumuseţea-i piere.






duminică, 6 februarie 2011


Indrăzneşte să visezi
 
 
 Vino, hai cu mine să zburăm peste nori,
 Hai să ne-mbatam cu fericire,
 Să visăm iubirea în milioane de culori,
 Să uităm până şi de cea mai tragică amintire.
 
 Hai, te rog visează alături de mine,
 Nu-ţi va fi greu,  doar închide ochii o secundă,
 Lasă-te purtat de val, uită pentru un moment de tine,
 Şi-n lumea viselor tainice vino şi te-afundă.
 
 De ce nu vrei să visezi? Ţi-e frică?
 Nu se va întâmpla nimic rău, îţi promit,
 Am învăţat asta încă de când eram mică,
 În lumea creativităţii am păşit.
 
 Ai multă treabă? Las-o un minut deoparte,
 Doar un minut, îţi promit că nu o să dureze,
 Ia-ţi aripile şi zboară departe,
 Niciodată nimeni nu a regretat c-a-nceput să viseze...
 
 Aşa, ridica-te spre infinit albastru,
 Acum poţi deschide ochii, vezi?
 Ai fost alături de un tainic astru,
 Nu-i aşa că nu a fost greu să visezi?
 

sâmbătă, 5 februarie 2011

Lasa-ma....doar lasa-ma!


Lasă-mă

Lasă-mă sa cred ca pot fi înger,
Sa-mi pot lua aripile si departe sa zbor,
Lasă-mă sa cred ca nu-s doar un alt vis efemer,
Ce-are sa-si găsească sfarsitul în veninosul tău amor.

Lasa’ma sa pot zbura în mintea si-n gandurile tale,
Sa-ti pot transmite abstracte sentimente,
Lasa-ma sa cred ca nu au fost atingeri artificiale,
Ca nu te-ai jucat cu inima mea, si-ai plecat far’ sa lasi amprente.

Lasa-ma sa plec, daca nu ma mai doresti,
De ce ma tii in lanturi stranse, in inchisoarea tradarii?
Lasa-ma sa pot fi libera, sa uit ca TU traiesti,
Vreau sa pot sa ma-ntorc in albastrul zarii.

vineri, 4 februarie 2011

Confesiunile unei visatoare.

M-am obisnuit ca pe blog sa scriu ganduri pe care le-am transformat in mici proze. Acum mi-e greu sa mai transform. E miezul noptii iar pe mine ma bantuie un sentiment foarte ciudat de singuratate. Desi nu sunt, ma simt singura, hoinara si ratacita intr-o lume in care nu imi am locul! Eu sunt o visatoare inraita, ador fiecare detaliu si fiecare chestiuta, in jurul meu, oamenii care se pierd in concret. Mi-am gasit prieteni cu aceleasi ganduri pe valul care a innebunit majoritatea adolescentilor de azi: NETUL. Petrec ore in sir cu fata holbata, vorbesc cu oamenii cu interese comune si stau toata ziua cu ochii pe blog, in speranta ca cineva cumva sa mai intre sa dea un semn de viata. Asta unii ar numi-o dependenta, eu o numesc COMUNICARE, Dependenta de net este acel lucru cand nu faci altceva decat sa se joci jocuri stupide si sa pierzi vremea facand lucruri inutile. Parintii ma cearta ca stau prea mult la computer[3 ooree]... dar in acele 3 ore gasesc linistea in prietenii mei care stiu sa ma asculte pe indelete. Am cautat sa vorbesc despre anumite subiecte, cum ar fi poezia sau cartile cu prieteni normali. Sti ce raspunsuri am primit? : Esti nebuna! Cum poti sa citesti? eu citesc o pagina si ma plictisesc. Tre' sa se roage mama de mine ani de zile si tot nu citesc" "Poezie? Da' ce te crezi pe vremea lui Eminescu?"
Mda! E mult prea demodat in ziua de azi sa compui si sa citesti. Toata lumea ma critica pentru poeme de dragoste, profesori, parinti si unii prieteni. Nimeni nu m-a intrebat de ce scriu de dragoste, ce ma face sa fac asta. Toti au stiut sa zica doar "Mai bine vede-ti de carti, si lasa dragostea pentru mai tarziu". Dar sentimentele pe care le expun eu in poeme nu reflecta intotdeauna intamplari reale, ci doar stari sufletesti, dorinte cum ar fi sa tind spre ideal! Sa pot fi tot cea ce vreau eu! Inger, demon, floare, nor, soare, vis, lacrima etc. Mi-am zis ca e doar o nebunie trecatoare, am asteptat...zile, saptamani, luni! Am asteptat sa ma inteleaga cineva. Si iata, in vara anului 2010 am descoperit o prietena care mi-a indrumat pasii spre ceea ce sunt, m-a rupt din lumea banala pe care o traiam. Asa am descoperit placerea de a compune, pe net. E adevarat ca netul poate fi dusman daca nu il folosesti cu bagare de seama. Faza e ca mi-ar placea macar un prof sa ma inteleaga si sa nu ma mai critice atata! parintii sa-mi citeasca poeziile si chiar daca nu le plac sigur nu o sa le placa, fiindca asa sunt ei,  sa ma incurajeze sa merg mai departe, sa vada dincolo de titlul si de versurile poeziei.


Deja v-am plictisit, no?

O noapte plina de ganduri singuratice pierdute in eternul pustiu al banalitatii. Stop!
Schimbam cadrul.
Confesiunile unei visatoare.

marți, 1 februarie 2011

Imposibil? Nu!



Suntem oare prea tineri să ne dăm seama că într-un infinit de cuvinte ce se pierd precum nisipul ce se cerne printre degete rămân tot mai puţini care încă se mai încumetă să viseze? Asta nu pot crede! Visarea nu are vârstă, visarea e acel ceva din care muşti cu aviditate şi ţi-l coşi apoi cu aţă de zâmbete în suflet. 
 Dacă aş decupa în fiecare zi o bucată din imensul turcuaz, cu tot cu soare, aş putea să păstrez câte o rază aurie pentru a alunga câte-un gând negru ce rătăceşte nestingherit prin mintea-mi. 
 Suntem oare prea tineri să ne bucurăm de fiecare rază de soare, să conştientizăm că nu ştim să apreciem fiecare detaliu la adevărata lui valoare?  
 Eu ştiu doar că sunt una din puţinii oameni care, seara, când vin acasă, lasă grijile şcolii/serviciului şi se afundă un pic cu mintea în lumea de dincolo de graniţele imposibilului. Eu vreau să fac imposibilul posibil!