joi, 15 decembrie 2011

Am orbit


Am orbit, pe dinauntru negrul imi mananca organele,
Se zbat in agonia-mi ganduri jalnice, mortuare,
Si-n sufletu-mi gol trec acum vesnice rafale,
Maturand de emotii ale trupului mizere trotuare.


In tropote de ploaie, plamanii inundati de lacrimi,
scancesc dupa fericire, dupa zilele cu soare,
Iar sangele-mi curat spala nesfarsite crude patimi,
Si-n mine un utltim fir de bucurie in taina moare.


Apa mistuieste totul, durerea-mi devine confident,
Ma-nec in orbirea-mi sufleteasca si tac, astept in mister,
Dar desi vreau sa evit asta e din ce in ce mai evident,
Existenta-mi pe pamant este doar un vis absent si efemer.

9 comentarii:

  1. Imi place poezia si iti inteleg suferinta de a trai pe pamant fara posibilitatea de a fi inteles.

    RăspundețiȘtergere
  2. In momentul asta nu mai simt nevoia sa explic ce simt cand citesc poezia asta.
    Iti spun doar ca ma regasesc pe mine in ceea ce ai scris mai sus.

    RăspundețiȘtergere
  3. profunzimea ti se citeste in fiecare vers...

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc tuturor! si voi mi-ati lipsit atat de mult!! Dar promit ca o sa vorbesc mai des cu inspiratia si o sa postez cat de mult pot!:*

    >:D< O seara plina de iubire!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Fie ca magia acestei sarbatori, a nasterii Mantuitorului sa va aduca multa pace, caldura sufleteasca si bucurie. Hristos s-a nascut! Sarbatori fericite alaturi de cei dragi!

    RăspundețiȘtergere