joi, 10 mai 2012

Şi totuşi, timpul...


Suntem himere prinse în  clepsidra asprului timp,
Veşnic urmărite de umbra secundarului de la ceas,
Ne-am prins în al minutelor şi orelor trist anotimp,
Suntem prizonieri ai vremii la fiecare mărunt pas.
 
Şi totu şi avem viaţă: suntem vii şi suflete purtăm,
Dar în efemeritatea clipei ne adâncim iar şi iar,
Am ajuns să nu mai fim conştienţi de noi, să uităm,
Că viaţa nu aruncă de două ori acelaşi unic zar.
 
Gratiile de secunde ne barează orizontul şi iata-ne, acum,
Ostaşi înfrânţi ai luptei cu regele veşnic trecător,
Afundaţi în probleme ţinem al nostru drept drum,
Uitând că-n viaţă omul este eternul visător.
 
Şi totuşi, timpul…ne-mpiedică să vedem mândru soare?
A ne rupe nu putem de vraja în care ne-am prins?
De ce plecăm capul şi stăm resemnaţi în cruda închisoare,
Când orizontu-I atât de larg, de vast şi de necuprins?
 
Deschide ochii, fii atent la ceea ce te înconjoară,
Mulţumeşte pentru că poţi admira o parte din divin,
Inspiră mirosul visurilor, al ideilor de-o vară,
Şi lasă de-o parte timpul ce se zbate în declin…
 
Rebeca.C



17 comentarii:

  1. Cat de frumos scrii :x Iubesc poeziile tale :x

    RăspundețiȘtergere
  2. minunat scumpete>:D< te pup>:D<

    RăspundețiȘtergere
  3. frumos, suntem himere prinse in clepsidra asprului timp, ai dreptate.

    RăspundețiȘtergere
  4. Timpul e detestat de multi oameni :)) Foarte frumoasa e poezia! >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, aşa e. Păcat că încă nu ştim cum să transformăm timpul în aliatul nostru..

      Ștergere
    2. Mersi pentru compliment, mă bucur că-ţi place!>:D<

      Ștergere
  5. FOarteee frumos.Scrii minunat>:D<!

    RăspundețiȘtergere
  6. foarte frumoasa poezia :)
    >:D<:*

    RăspundețiȘtergere
  7. Răspunsuri
    1. Exagerezi, dar mersi!:*
      Fiecare om e genial doar prin simplul fapt că este el însuşi. Dumnezeu nu face greşeli:)

      Ștergere
  8. esti ...foarte tare, nu am cuvinte, cati ani ai ?
    sigur sunt versurile tale?
    mi-e greu sa cred...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ăăă, dacă acesta este un compliment[ şi aşa am să-l iau], atunci mulţumesc.
      Am paisprezece ani, dar sufletul meu e fără vârstă. Da, sunt sută la sută versurile mele:)

      Ștergere
  9. catre cititori acestui blog, am promis domnisoarei poet ca o sa-i recomand blogul pe blogul meu,http://cantomorala.blogspot.com, pentru ca am o rubrica in care fac o recomandare pe saptamana si doresc ca acest blog sa fie o astfel de recomandare, pentru ca e foarte bun, iar domnisoara Rebeca scrie foarte bine.
    rugamintea mea e sa ma ajutati sa aleg o poezie pe care sa o public, toate sunt frumoase si mi-e greu sa ma decid. asa ca, am observat pe acest blog fiecare postare are la baza un chenar cu impresii despre postare, o sa ma uit la rubrica "frumos" si poezia care are cele mai multe calificative o s-o postez la mine pe blog, asa ca, timp de 2 saptamani aveti ocazia sa-i votati poeziile.
    va multumesc pentru ajutor.
    cu stima,
    olimpiu vinteler.

    RăspundețiȘtergere
  10. P.S. am observat ca sunt prea multe poezii daca aveti vreo sugestie in mod special as fi bucuros sa o promovez.

    RăspundețiȘtergere