S-au dus anii, se duc şi d-acum,
Iar eu, iubite, aceaşi te aştept,
Să te-ntorci din cruntul tău drum,
Şi să mă strângi la piept.
Şi apa din izvoare te cheamă în răstimp,
Codru-ţi cântă trist romanţa surdă,
La uşa inimii noastre bate tomnatic anotimp,
Eu încă te aştept, deşi aşteptarea-i absurdă.
Eu ştiu că ai să vii, cândva în depărtare,
Căci mi-ai şoptit în nopţile târzii d-amor,
Că distanţa dintre sufletele noastre doare,
Şi-n vene se plimbă venin curgător.
Heiiiiiiii:*:* e vacanţă, tare, nu? Eu sincer nu prea îndrăgesc vacanţele lungi, o lună - două mi-ar ajunge. Să vedeţi în ce hal a ajuns România, frate! Veneam acum câteva zile de la şcoală, îmbrăcată normal, de şcoala[blugi+ teneşi+ cămaşă în carouri+ cardigan negru şi of course, ochelarii mei de tocilarăăăăă,care nu îmi folosesc la nimic:)) şi care disparut-au subit..] şi pe o stradă văd o tipa cam de un metru jumate, genul piţipoancelor de România, alaturi de un tip( care mă rog,nu era de nasul ei:)) ) şi o văd că se opreşte să se uite în oglinda unei maşini. EU mergeam în continuare dar nu m-am putut abţine să nu mă uit la ea, deci, în concluzie, am observat cum drăguta Piţi stătea în faţa oglinzii unei dacii făcând un bot de toată frumuseţea, cu mâna în şold, fundul în spate şi pieptu-n faţă, deh, poziţie tipică. Nu mi-a venit sa cred!! Nu mi-am putut abţine un zâmbet şi apoi când m-am depărtat am izbucnit într-o criză de râs. Râdeam ironic, ha! În ce hal a ajuns România, cu tot cu viitorul ei. Dacă vom avea aşa generaţii şi-n continuare, nu mai avem şanse de supravieţuire!
By Rebeca C.
