duminică, 7 august 2011

Natura asfaltată/ Blocuri de sentimente

 
După blocuri de sentimente m-ascund, trăiesc şi visez,
Iar atunci când soarele de august apune peste mine...
Mă dezbrac de haina tristă şi-n nuanţe de roşu ma colorez,
Şi mă unesc cu gânduri sărace în amintiri legate de tine...

Am părul întis pe pământ bogat în lacrimi şi gene sfâşiate,
Şi-am devenit una şi aceaşi cu natura slobodă şi urbană,
Am cu mine doar un suflet inundat de gânduri deşarte,
Ce-mi străbat trupul şi-apoi se-ntorc în absurdă goană...

Decis-am  să mă mut în natura asfaltată atunci când,
Am privit clepsidra şi-am văzut cum viaţa se scurge,
Iar eu trăiam într-o fumată amintire dintr-un poetic rând,
Nu pot trăi între două file văzând cum visul mi se frânge.

miercuri, 3 august 2011

Povestea din poemele mele

Povestea poemelor mele

Încetat-am să mai plâng când izvorul lacrimilor a secat,
Şi-am fost nevoită sa-nchid în mine sentimente pure,
Mi-am înlocuit expresia cu zâmbete ce-n suflet au săpat,
Şi s-au transformat toate într-o cascadă de vorbe dure.

„Hai că poţi, fii optimistă! Viaţa e roz, totul este frumos”,
M-am înşelat crezând cuvinte ce vorbeau de-o viaţă perfectă,
Şi-am crezut cu tărie că mă voi înălţa la cer miraculos,
Şi m-am ridicat, dar apoi... am aflat că trăiam o amintire defectă.

Cum? Rozul s-a întunecat brusc, iar oamenii m-au lovit cu ură,
Suflete în care credeam mi-au înfipt cuvinte sângerândă,
Şi astfel am devenit dintr-o fantezie inocentă şi purâ,
Un suflet ce aştepta ziua de mâine suspinândă.

Apoi, m-am regăsit în versuri ce le-nchideam în mine,
Şi-am reuşit uşor să prind aripi către o lume a mea,
Dar niciodată nu va fi cum a fost atunci, atât de bine,
Căci veşnic mă va bântui pretutindeni amintirea.

Ştiu să mă bucur de lucruri mărunte, iubesc să visez,
Zâmbesc, dar nu şi atunci când inima-mi plânge,
Au apărut lucruri care m-au învăţat viaţa să-mi colorez,
Dar totuşi...uneori tristeţea cruntă mă atinge.




duminică, 31 iulie 2011

Patata cu parfum de iubire ♥




                                         




Am intrat din nou in camera patata cu parfum de iubire,
Asteptand parca infinitul sa coboare din univers,
M-am plimbat pe apa, la final inecandu-ma cu amintire,
Am lasat in urma mea tristete…si un singur vers.

Cateva cuvinte mototolite intr-un suflet sifonat de durere,
Poate singura dovada a existentei mele banale si inutile,
Mai bine ca m-am stins din frumusetea unei lumi efemere,
Altfel, ce rost ar avea sa traiesc cu gandul unei fenteziste idile?

Doar codrul plange-n urma mea…doar cerul imi pazeste  amintirea,
Doar potecile patate de pasii nostrii vesnici mai canta,
Am parasit pamantul devreme, pentru ca cerul mi-a vrut iubirea,
S-a stins o stea pentru a ridica la cer inima-mi franta.

miercuri, 20 iulie 2011

Ficţiune




 
În primul rând, scuzaţi-mi lipsa , dar am fost plecată şi din păcate voi pleca din nou vineri pentru vreo 8 zile. Sper să am net, dar nu promit nimic.;;) Mulţumesc enorm celor care trec pe aici, rupându-şi din preţiosul lor timp câteva minute pentru a-mi citi poezioarele, care nu sunt chiar atât de bune precum ziceţi voi dar, daca asta este părerea majorităţii voi încerca să mă obişnuiesc cu ideea:)) Cât am fost plecată am compus un poem care mi-a venit aşa, dintr-o prostioara, un singur cuvânt: fictiune. Sper să vă placa!:)



Iubesc o tristă şi sumbră ficţiune,
Ce-mi scrie-n suflet romane de amor,
Iubesc o ilara şi ilustră minune,
Ce-neamnă creionul spre versuri în zbor.

Scris-am în amintiri poeme, suspinândă,
M-am înecat cu glasuri din ecoul iubirii,
Mi-a cântat marea, lumina m-a îndrumat blânda,
Şi astfel ajuns-am să înot în oceanul amăgirii.

Conştientă mi-e inima că zeul mi-e fictiv,
Dar totuşi, nu mă pot abţine să nu idolatrizez,
Povestea vieţii mele are doar un fir narativ,
Acela ca eu, prin el, iubirea să reinventez.

marți, 5 iulie 2011

Nemurire




Mă oglindesc în ochii albastrului cer senin,
Cu vântul şuierându-mi gânduri nemuritoare,
Am marea la picioare şi mă-neacă cu al ei venin,
Şi noaptea scufundă uşor întreaga zare.

Ochii trişti ai nopţii îmi măsoară iluzia,
Fiorii marii intrându-mi necontrolat în trup,
Închid ochii şi las tăcută să treacă confuzia,
Nu vreau din vraja visului să mă rup.

Mă las înfrantă de puterea fanteziei absolute,
Şi cad pradă unei nopţi târzii dintr-o vară,
Păşesc pe drumuri numai de către zei ştiute,
Am evadat în visul tău pentru a mia oară.

Sunt nemuritoare într-o lume invadată de real,
Am aripi angelice pentru sublime gânduri,
Trăiesc în abisul meu frumos numit ideal,
Şi respir puritate prin melodice rânduri.