joi, 17 mai 2012

Poem închinat copilăriei.


Mi-au cusut pe chip riduri cu ata visurilor distruse,
Oh, copilarie: intoarce-te, sunt eu: aceasi copila,
Doar ca acum zambetele-mi sunt pe lacrimi duse,
Si inima-mi e ingrozitor de trista si umila.

Mi-au lipit in ochi gheata si pe gene dur ciment,
Ajuta-ma sa scap de tot si sa devin raza de soare,
Sa uit tot ce-nseamna cosmar sau crud sentiment,
Si sa redevin ce-am fost odata: o simpla visatoare.

Au muscat cu aviditate din sufletu-mi firav,
Si s-au inecat cu toate sperantele mele infantile,
L-au devorat si mi-au pus in loc altul bolnav,
Alungandu-mi veselele si coloratele zile.

Te iubesc, copilarie, te rog ramai cu mine,
Am nevoie de bratele tale calde si protectoare,
Sa ma strangi in brate, sa-mi spui ca va fi bine,
Iar eu sa fiu iar peste durere si probleme zburatoare.


Salutare, dragilor!
Azi nu spun prea multe, las poezia sa vorbeasca.
Aveti grija de sufletele voastre si nu uitati sa va amintiti de soarele vietii: copilaria.
Pe curand!>:D<

6 comentarii:

  1. chiar m-a facut sa-mi aduk aminte de cat de frumoas a fost sa fii copil fara sa ai vreun fel de probleme sau sa te intereseze ceva inafara de jucarii si dulciuri mereu nu cred ca exista ceva de care sa-ti pese...akum..insa ..mda ce pot sa spun e prezentul

    RăspundețiȘtergere
  2. E frumos sa fii copil... vezi numai partea buna a vietii.

    RăspundețiȘtergere
  3. Copilaria e regatul unde nimeni nu moare. :D

    RăspundețiȘtergere
  4. ehe...frumoasa si copilaria asta :D

    RăspundețiȘtergere