sâmbătă, 7 aprilie 2012

Ink heart for poem- dincolo de versuri



Ok, în primul rând să ştiţi că asta nu a fost ceva programat, ci pur şi simplu mi s-a năzărit astă-seară să mă „dezvălui”, cum ar spune unii. De ce? Nici eu nu ştiu exact, poate pentru că a trecut mai mult de un an de când îmi împrăştii şi împart chiar gândurile cu voi si mă simt oarecum datoare în privinţa lucrurilor pe care le-am spus despre mine. În primul rând povestea din poemele mele se regăseşte mai puţin în forma brută în viaţa mea, împrumutând mai mult tristeţea şi agonia în care mă scufund tot mai mult în ultima vreme.  Să începem cu câteva întrebări.
1.     Câţi ani am?

Încep prin a spune că vârsta din buletin nu reflectă adevărata ta vârsta, căci eu nu mă simt de parcă aş avea doar paisprezece ani, credeţi-mă! Am impresia că viaţa-mi tot scrie un roman interminabil, în care eu, evident, sunt protagonistă. Un roman ciudat în care combină cele mai aiurea stări posibile, cele mai oribile sentimente, evenimente copleşitoare, etc. Simt că în ultimul an am crescut cu vreo douăzeci de ani, căci sufletu-mi e împânzit de o chestie groasă, ca o pânză a durerii trupeşti şi emoţionale, o chestie în care se prind toate clipele frumoase şi nu mai pot să ies.
Mda, deci am paisprezece ani( cel puţin aşa spune buletinul, risc să-l contrazic).

2.     Cum te-ai apucat să scrii?
Hm...trecerea de la „ a venit primăvara, soarele străluceşte, păsarele cântă” la chestii care au rimă şi seamănă a poezie a fost destul de bruscă. Oricum, aruncând o privire în urmă şi lăsând modestia la o parte am evoluat destul. Adică poeziile din vara lui 2010, când m-am apucat să scriu, mi se par....nu stiu, străine de mine.

3.     Cum arăt, de fapt?
Păăăi, cred că voi lăsa o poză pentru astaJ

4.     Care este cartea ta preferată?
Hm...am multe. Citesc în funcţie de stări şi perioade, iar topul meu este unul lung. Diferă, la dragoste clasică îmi place Mihail Drumeş, contemporană „Dragostea Florii de Bujor”, „P.S te iubesc” mai multe. La poliţiste clar cărţile lui John Grisham. Depinde...acum citesc „Viata pe un peron” De Octavian Paler şi o ador, deşi nu e o lectură tocmai uşoară( sau cursivă, mai exact).

5.     Pasiuni? În afară de scris.
Da! Iubesc moda, sunt de părere că moda ţi-o faci tu, nu designerii, însă asta nu înseamnă că trebuie să ne îmbrăcăm în saci de rafieJ Ador să ascult muzică( rock clasic şi folk, în general) dar diferă de la stare la stare, iar. Mai nou am descoperit o pasiune pentru nail art şi make-up. Iubesc cititul!! Nu aş putea trăi fără să citesc. Sportul, din nou, se numără printre activităţile indispensabile.

6.     Lucruri fără de care nu aş putea trăi.
Hm...ceaiul, cafeaua( da, ştiu, nu-i bine), cărţile, laptop-ul ( sau calculatorul, nu contează), dragoste, puţinii prieteni pe care-i am, muzica, telefonul, zâmbetul ( deşi în ultima vreme l-am cam uitat acasă) şi geanta mea( în care se găsesc de asemenea alte o mie de lucruri, deci n-are sens).  Ar mai fii multe altele.

7.     3 persoane care ţi-au schimbat viaţa.
Wow! Ăă, aici ar fii Andreea şi Cristina ( vezi blogul lor, http://love-for-books.blogspot.com/)  Pe care le iubesc enorm;;). Mi-au schimbat viaţa prin simplul fapt că m-au îndrumat să scriu, sunt lângă mine moral atunci când cad şi mă ajută să mă ridic. Apoi, categoric, dirigă-mea, care nu numai că mi-e o profesoară excelentă dar a devenit my best friend, mamă, soră, de toate. M-a învăţat să o iau de la capăt cu capul sus, să nu judec, să funcţionez după efectul de boomerang. O iubesc în cel mai pur mod posibil, e o persoană cum întâlneşti la 1000 de ani. V-aş dori tuturor să cunoaşteţi o aşa persoanăJ

Cam asta a fost...de spus despre mine sunt multe, dar nu-mi place să mă autocaracterizez şi oricum, încă nu sunt pregătită... Am prostul obicei de a mă închide în mine şi în versurile pe care le scriu.

Închei aşadar o altfel de postare, cu o simplă întrebare( fac şi rime) ce mă macină de câteva luni...: Să continui blogul?
Vă doresc o seară minunată!

Cu o mare, mare dragoste
Rebeca.C

miercuri, 4 aprilie 2012

Plouă cu fluturi

Ploua cu fluturi peste sufletu-mi impanzit de vreme,
Pe rece asfalt se frang aripi si trupuri pustii,
Pe buzele-mi sarace vantul in taina noptii geme,
Caci tu, fericire, uitat-ai sa mai vii…

In baltile mizere ce zac pe strazile inimii mele,
Se cutremura norii ce-ncep a plange in rastimp,
Ochii-mi sunt murdari de patimile-mi prea grele,
Caci eul din mine s-a prins vesnic in timp.

O alta romanta fumata de alti curiosi trecatori,
Ce se opresc sa-mi vada chipu-mi sculptat in gheata,
Pe fata poarta masti de sticla: se cred nemuritori,
Doar pentru ca la ei soarele rasare in fiecare dimineata.

M-am imbracat cu ploaia si lumea am lasat-o-n urma,
Desi am atat de multa nevoie de-un pasnic gand,
Dar nu pot slabi sfoara ce sufletu-mi sugruma,
Iar azi….va spun adio si ma retrag plangand.

Dragii mei, imi cer iertare că trec din an în Paşte  p-aici, dar muza mi-e bolnavă şi timpul prea scurt. 
Va pupăcesc şi, dacă nu vorbim până săptămâna viitoare, vă urez Paşte fericit!

P.S: sper că primăvara v-a pătruns în suflet...

sâmbătă, 10 martie 2012

Iertare...

Iarta-ma,pamant,de nu stiut-am sa traiesc,
S-admir si sa iubesc intregul sublim,
Sa ma las purtata de cantul dumnezeiesc,
Si-am trecut prin viata ca un anonim..

Iertare,lume draga, de gresit-am vreodata,
Caci n-am stiut incotro pasii sa-i indrept,
Nu sunt decat o efemera si tacuta soapta,
Ce cauta prin vanturi indrumari de intelept..

Iertare,Doamne, de-n pacat greu m-am inecat,
De-am pasit stramb pe caile Tale drepte...
Caci n-am putut decat sa tin capul usor plecat,
Si-acum pasesc pe ale agoniei curde trepte...

P.S: Scuzati-mi lipsa, dragilor, nu am timp nici sa mor...
Imi lipsiti!:*
Cu ocazia asta va urez si eu o primavara luminata de sentimente pure, incalzita de dragoste si plina, plina de fericire. 
Pupici!:*

miercuri, 15 februarie 2012

Patimi îngheţate


Închide-mi ochii îngheţaţi, căci lacrimile nu mai topesc,
Patimile ce s-au sculptat în gheaţa alor mele gene,
Aducerile aminte ce odata îmi spuneau cât te iubesc,
Astăzi nu mai fac decât să dubleze veninul tău din vene.

Înlătură zăpada murdară ce zace pe ale mele buze,
Care-ţi murmură chemarea neîncetat, zi şi noapte,
Ma-mpletesc cu jalnice, triste şi mortuare muze,
Ce vers cu vers m-ajută să scriu a iubirii noastre carte.

Eşti celula din întregul fiinţei mele mizere,
Doar alături de tine pot respira din nou aer nepoluat,
De amintiri şi regrete, momente frumoase şi efemere,
Pe care odata cu tine din suflet mi le-ai luat.

Hello! Am revenit cu o serie de poeme îngheţate şi sper să am timp să postez mai des.
Voi ce faceţi? Mi-a fost dor de voi şi-mi cer iertare că n-am mai trecut pe bloguleţe, promit că mă revanşez.
O zi caldă( că aveţi nevoie, e atââââât de friiiiig)  vă doresc!>:D<


duminică, 8 ianuarie 2012

Un poem cu iz de iarna...


Iti ascult tacerea ce-mi umple sufletul de soapte,
Si ma-nfasor in jurul cuvintelor atat de dragi, dar neajunse,
Te decupez din stele si te lipesc in noapte,
Pentru a-mi lumina atriile inimii de bezna patrunse.

In seri de decembrie tarziu vorbesc cu tine, fericire,
Ca si cu unicul consort al vietii mele pline de anost,
Caci tu te impletesti cel mai bine cu cuvantul “iubire”
Si ai puterea sa revii indiferent de cosmarul ce a fost.

Nu-mi doresc doar dragoste eterna, nu la asta ma rezum,
Caci in dragoste suntem lucizi dar mai mereu absurzi,
Ci-mi doresc ca tu, draga fericire sa-mi apari azi in drum,
Si sa-mi dai o parte din cantul vietii pe care doar tu-l auzi.

In ultima vreme mi-ai cam ocolit sufletul, privirea,
Dar nu-I nimic, nu ma supar, stiu c-ai fost ocupata,
Astept, si stiu ca tu vei reveni odata cu amintirea,
Caci tu nu te stingi in clipite niciodata.

Zboara spre mine si-n drum fa si alti oameni fericiti,
Caci multi uita ca in viata nu conteaza lucrurile materiale,
Ajuta-I asa cum ma ajutai pe mine odata sa se simta iubiti,
Si-apoi treci si pe la mine cu sclipirile tale.


 Un poem ceva mai vechi, sper sa va placa!>:D<
Voi? Cum ati petrecut sarbatorile, ce mai faceti?

joi, 22 decembrie 2011

Toarna-mi azur pe gene...


Toarna-mi azur pe gene si topeste-mi infinitu-n vene,
Ingheata-mi cuvintele pe buze si-apoi fura-le cu un sarut,
Ia-ma in brate si fa-mi pe chip angelice desene,
Si readu-mi  firul de iubire in negura pierdut.

Strecoara-mi in ganduri amintirile dragostei  tale,
Si prinde-ma de mana cand sunt gata sa cad in abis,
Hai sa semanam cu iubire a vietii noastre cale,
Si-apoi sa pictam in pastel unicul nostru vis.


Sarbatori fericite tuturor! Sa-mpletiti cu dragoste si bucurie sentimentele Sfintelor momente... 
Va pup si va multumesc pentru sustinere!!

joi, 15 decembrie 2011

Am orbit


Am orbit, pe dinauntru negrul imi mananca organele,
Se zbat in agonia-mi ganduri jalnice, mortuare,
Si-n sufletu-mi gol trec acum vesnice rafale,
Maturand de emotii ale trupului mizere trotuare.


In tropote de ploaie, plamanii inundati de lacrimi,
scancesc dupa fericire, dupa zilele cu soare,
Iar sangele-mi curat spala nesfarsite crude patimi,
Si-n mine un utltim fir de bucurie in taina moare.


Apa mistuieste totul, durerea-mi devine confident,
Ma-nec in orbirea-mi sufleteasca si tac, astept in mister,
Dar desi vreau sa evit asta e din ce in ce mai evident,
Existenta-mi pe pamant este doar un vis absent si efemer.