Chitaristul

Seara buna!
Nu stiu cati va amintiti, dintre cei care ma urmariti inca de la inceputuri, de prima poezie postata pe blog. Se numea chitaristul, iar acum, privind in urma, parca ma amuza infantilitatea versurilor...Patrunsa de muza absoluta[haha, sunt amuzanta, stiu, stiu] compus-am asta-seara o poezie cu acelasi titlu, dupa aceasi poveste inspirata de Mihail Drumes in "Scrisoare de dragoste". O sa pun poeziile in paralel, si....astept pareri.
Va imbratisez si va doresc o saptamana superba!>:D<
Poezia scrisa-n noaptea de 20 spre 21 iunie:

 Prin pleoapele-i grele, prin ochii tristi de moarte,
Romane curgatoare ii insirau povestea-n viata,
Si gandul il purta pe aripi de durere, undeva, departe,
Lovindu-i amintirea in fiecare dimineata.

Dar asta-seara, pierduta parca-i e privirea,
Si notele au un aer trist, parca mortuar,
Pe buze ii se clatina aspra amintirea,
E doar el cu chitara-n al inimii sanctuar.

O nota se desprinde si sufletu-i tresare,
E cuprins de spaima apuselor iubiri,
Caci astazi nu simte extaz, nu-i incantare,
Ci e inecat in marea cruntelor trairi.

E negura zorilor de zi, un inceput de vara,
Pe obrazu-mi trec armate lungi de lacrimi,
Caci chitaristul ce mi-a cantat aseara,
Azi a pus capat mult prea crudelor patimi.

Mi-amintesc cum pletele-i zburau in vant,
Dansand parca valsul ultimei guri de viata,
Parea atat de singur pe imensul pamant,
Si soarta-i atarna pe-un fir firav de ata.

Trecut-au zile, luni, ani sau clipe-ngreunate,
Sa-mi amintesc, iata, azi nu mai am putere,
Chitaristu-mi e dus pe aripi de prematura moarte,
Iar eu ma hranesc cu iulziile-i efemere.

As fi vrut sa-i spun, atunci, o soapta nepatrunsa,
Sa-i plang regretul, sa-i implor iertare,
Dar iata ca e prea tarziu, doar in vise-i sunt ajunsa,
De-ar stii chitaristu-mi, ca si-amintirea doare...

Postarea din decembrie 2010:
http://ink-heart-for-poem.blogspot.ro/2010/12/chitaristul.html

Hugs!>:d<

Frica, copilăria....

Frica este transparenta, iti vad chipu-n adancime,

Te zbati sa iesi din capcana timpului batran,

Caci te-a prins in a minutarului profunzime,

Oh, zburator cu aripi numerice, zeu pagan!

Inchide ochii, copil strain de asta cruda lume,

Viseaza, pleaca departe de acest Univers,

Decupeaza din Galaxie al tau dulce nume,

Si zboara-n infinit pe-o aripa de vers..

Iti spun, inima de patima nepatrunsa, pleaca!

Asta nu este paradisul la care tu ai visat,

Nu lasa absolutul pe langa tine sa treaca…

Vei regerta candva ca nu ai ascultat.

Nu lasa timpul sa iti ucida idealul, speranta,

Fugi din abisul oamenilor intotdeauna grabiti…

Doar tu poti inclina de-acum inainte balanta,

Nu poti trai in iadul celor vesnic nefericiti.

Esti pur, ai sufletul incalzit de dulcea ta copilarie,

Doar rupe-te de negrul ce-nfasoara pamantul,

Traieste-ti a inocentei si-a tineretii bucurie,

Caci tie-ti inchina soarele si luna vesmantul.

Inchiei, ochi blanzi in care apusurile se scalda,

Caci secundele se scurg in marea eternului abis,

Ai grija de tine, de inima ta pura si calda,

Si nu renunta niciodata la al tau dulce vis…

Hey, dragilor! Ce faceti?

Imi scuzati lipsa, se pare ca scoala inca ma  tine captiva...

Vroiam sa va arat ce premiu dragut am primit de la minunata de Lavi, careia ii multumesc din inima pentru ca, cu fiecare postare, aduce cate o raza de lumina in suflet!

Va pup si ne auzim( vedem) cat mai curand, sper eu!

Pasi pe trupul meu anost.

Inchide-mi ochii patati cu aspra durere,

Acopera-mi pleoapele manjite cu dor,

Pe chipu-mi doresc a ta suava mangaiere,

Vino, da-mi aripi si-nvata-ma sa zbor.

Impleteste-mi suspinul in parul murdar,

Si curata-mi obrajii de rosul pitoresc,

Imbraca-ma in alb si zi-mi ca-i in zadar,

Sa cred in cuvinte precum: „ te iubesc”.

Coboara in jos pe strazile trupului anost,

Si plimba-ti gandul prin a lui simplitate,

Dar fii atent caci nu mai este ce a fost,

Copila firava e pierduta-n vorbe desarte.

Si de vei intalni urmele cruntelor razboaie,

Doar mareste pasul si nu privi inapoi...

Continua sa scrii pe a sufletului meu foaie,

Si uita toate visurile ce se imparteau la doi.

Fiorii palizi ce-mi cutremura firavele vene,

Nu-s destinati intoarcerii frumosului mascat,

Ci-s semnele tristetii intiparite pe gene,

Si-a amorului nociv ce-n sange s-a uscat.

Buna, dragilor!

M-am intors! Am terminat cu tezele[DOAMNE AJUTA] si m-am gandit sa va impartasesc aceasta mica poezie pe care am scris-o, cred, acum vreo saptamana.

Cum mai sunteti? Ce mai faceti?
 

O seara frumoasa va doresc!:*

Pe data viitoare.

Azi-noapte, iubite

In nopatea ce s-a clatinat in ochii-mi,
Iubite, ah, visat-am chipul tau,
Veneai sa-mi cureti inima de patimi,
Si s-alungi pana si ultima umbra de rau.

In visul cu care m-am imbracat aseara,
Iubite, tu aveai ochi de smarald,
Si pe gene-ti statea a trecutului ceara,
Trupu-ti fiind primitor si cald.

In raza lunii ce parul mi-a impodobit,
Iubite, sclipirile-ti erau ascunse,
Caci gandul cu iubirea-ti mi-ai impanzit,
Si buzele de mireasma-ti mi-au fost patrunse.

Te-am simtit, iubit destinat fictiunii,
Erai acolo si-ai disparut in zori,
M-ai tinut in brate sub clarul lunii,
Si m-ai invatat sa traiesc in culori.

Buna seara, dragilor! Ce faceti?
V-a prins si pe voi mireasma verii[ chiar de ploua de cateva zile pe la mine.]
Pupicei!

Rebeca.C

Poem închinat copilăriei.

Mi-au cusut pe chip riduri cu ata visurilor distruse,

Oh, copilarie: intoarce-te, sunt eu: aceasi copila,

Doar ca acum zambetele-mi sunt pe lacrimi duse,

Si inima-mi e ingrozitor de trista si umila.

Mi-au lipit in ochi gheata si pe gene dur ciment,

Ajuta-ma sa scap de tot si sa devin raza de soare,

Sa uit tot ce-nseamna cosmar sau crud sentiment,

Si sa redevin ce-am fost odata: o simpla visatoare.

Au muscat cu aviditate din sufletu-mi firav,

Si s-au inecat cu toate sperantele mele infantile,

L-au devorat si mi-au pus in loc altul bolnav,

Alungandu-mi veselele si coloratele zile.

Te iubesc, copilarie, te rog ramai cu mine,

Am nevoie de bratele tale calde si protectoare,

Sa ma strangi in brate, sa-mi spui ca va fi bine,

Iar eu sa fiu iar peste durere si probleme zburatoare.

Salutare, dragilor!
Azi nu spun prea multe, las poezia sa vorbeasca.
Aveti grija de sufletele voastre si nu uitati sa va amintiti de soarele vietii: copilaria.
Pe curand!>:D<

Şi totuşi, timpul...

Suntem himere prinse în  clepsidra asprului timp,

Veşnic urmărite de umbra secundarului de la ceas,

Ne-am prins în al minutelor şi orelor trist anotimp,

Suntem prizonieri ai vremii la fiecare mărunt pas.

 

Şi totu şi avem viaţă: suntem vii şi suflete purtăm,

Dar în efemeritatea clipei ne adâncim iar şi iar,

Am ajuns să nu mai fim conştienţi de noi, să uităm,

Că viaţa nu aruncă de două ori acelaşi unic zar.

 

Gratiile de secunde ne barează orizontul şi iata-ne, acum,

Ostaşi înfrânţi ai luptei cu regele veşnic trecător,

Afundaţi în probleme ţinem al nostru drept drum,

Uitând că-n viaţă omul este eternul visător.

 

Şi totuşi, timpul…ne-mpiedică să vedem mândru soare?

A ne rupe nu putem de vraja în care ne-am prins?

De ce plecăm capul şi stăm resemnaţi în cruda închisoare,

Când orizontu-I atât de larg, de vast şi de necuprins?

 

Deschide ochii, fii atent la ceea ce te înconjoară,

Mulţumeşte pentru că poţi admira o parte din divin,

Inspiră mirosul visurilor, al ideilor de-o vară,

Şi lasă de-o parte timpul ce se zbate în declin…

 

Rebeca.C

Sentiment pătruns de mai...

Înfăşoară-mi iubirea şi-mbracă-mă în vise,

O, tu : salcâm nebun după soarele de mai,

Readu-mi în suflet speranţele odată stinse,

Şi pe rămăşiţele tristeţii aşează-te şi stai.

Sărută-mi buzele pătate de magnific albastru,

Căci cerul mi-a coborât pe chip într-o seară,

Mi te-a strecurat pe tine, măreţ, ilustru astru,

Ca să-mi scufunzi in vene infuzia iubirii de-o vară.

Priveşte cum noaptea coboară-ntr-un timp,

Şi nepătrunsa beznă e luminată de stele,

Suntem doar noi doi şi primăvaratic anotimp:

Te-ai întors şi-ai adus cu tine visurile mele.

Seara bună, dragii mei!

Ce faceţi? Bine, sănătoşi? Nu reuşit-am să ne mai auzim de la Paşte, iar nu m-a lăsat timpul să evadez. Dar iată-mă cu o nouă poezie care sper să vă placă.

Pupicei!:*>:D<

Rebeca.C

Poezia este arta ce-ţi învaţă sufletul să zboare.