sâmbătă, 14 iulie 2012

Resemnare.








Mă găseai lipind aripile fluturilor zdrobiţi de tine,
Lăcrimând, pansam trecutul cu veşnică culoare.
Ştiam că în eternul tău n-are să mai fie vreodată bine,
Şi nu-mi doream să aflii cândva că indiferenţa doare.

În ochii tăi, agonia îmbrăca frumosul tău abis,
Te cutremurai, dar nu-ţi păsa de vieţile distruse,
Căci nu-mi simţeai trăirea decât în albastrul vis,
Iar pentru tine, patimile mele erau speranţe duse.

Oh, de-ai fi înţeles că totul este pierdut în timp,
De-ai fi ştiut tu că iară-mi va sângera inima pustie,
Că noi, umili, trăim în al lacrimilor rece anotimp,
Şi că iubirea ta a putrezit ca altele o mie.

Dar n-ai înţeles si n-ai ştiut, iar în astă crudă seară,
Când ai aruncat cea mai grea săgeată-n mine,
Am ştiut că tu eşti doar fantasma durerilor de-o vară,
Şi că n-ar fi trebuit să sper cândva la mai bine.

9 comentarii:

  1. ”Iubirea ta a putrezit ca altele o mie .. ”
    Foarte frumoasă poezia :X

    RăspundețiȘtergere
  2. buna...nu mai stiu exact cine esti...din atatea bloguri :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Speranta este de fapt renuntare..renuntarea la a mai lupta..

    RăspundețiȘtergere
  4. ai creat niste imagini spectaculoase :)!
    foarte frumoasa poezia:x

    RăspundețiȘtergere
  5. Cât de frumos scri!Ai un blog minunat!

    RăspundețiȘtergere
  6. superb cum era de asteptat..
    nici nu se putea altfel.

    RăspundețiȘtergere