Patimi îngheţate

Închide-mi ochii îngheţaţi, căci lacrimile nu mai topesc,

Patimile ce s-au sculptat în gheaţa alor mele gene,

Aducerile aminte ce odata îmi spuneau cât te iubesc,

Astăzi nu mai fac decât să dubleze veninul tău din vene.

Înlătură zăpada murdară ce zace pe ale mele buze,

Care-ţi murmură chemarea neîncetat, zi şi noapte,

Ma-mpletesc cu jalnice, triste şi mortuare muze,

Ce vers cu vers m-ajută să scriu a iubirii noastre carte.

Eşti celula din întregul fiinţei mele mizere,

Doar alături de tine pot respira din nou aer nepoluat,

De amintiri şi regrete, momente frumoase şi efemere,

Pe care odata cu tine din suflet mi le-ai luat.

Hello! Am revenit cu o serie de poeme îngheţate şi sper să am timp să postez mai des.

Voi ce faceţi? Mi-a fost dor de voi şi-mi cer iertare că n-am mai trecut pe bloguleţe, promit că mă revanşez.

O zi caldă( că aveţi nevoie, e atââââât de friiiiig)  vă doresc!>:D<

Un poem cu iz de iarna...

Iti ascult tacerea ce-mi umple sufletul de soapte,

Si ma-nfasor in jurul cuvintelor atat de dragi, dar neajunse,

Te decupez din stele si te lipesc in noapte,

Pentru a-mi lumina atriile inimii de bezna patrunse.

In seri de decembrie tarziu vorbesc cu tine, fericire,

Ca si cu unicul consort al vietii mele pline de anost,

Caci tu te impletesti cel mai bine cu cuvantul “iubire”

Si ai puterea sa revii indiferent de cosmarul ce a fost.

Nu-mi doresc doar dragoste eterna, nu la asta ma rezum,

Caci in dragoste suntem lucizi dar mai mereu absurzi,

Ci-mi doresc ca tu, draga fericire sa-mi apari azi in drum,

Si sa-mi dai o parte din cantul vietii pe care doar tu-l auzi.

In ultima vreme mi-ai cam ocolit sufletul, privirea,

Dar nu-I nimic, nu ma supar, stiu c-ai fost ocupata,

Astept, si stiu ca tu vei reveni odata cu amintirea,

Caci tu nu te stingi in clipite niciodata.

Zboara spre mine si-n drum fa si alti oameni fericiti,

Caci multi uita ca in viata nu conteaza lucrurile materiale,

Ajuta-I asa cum ma ajutai pe mine odata sa se simta iubiti,

Si-apoi treci si pe la mine cu sclipirile tale.

 Un poem ceva mai vechi, sper sa va placa!>:D<

Voi? Cum ati petrecut sarbatorile, ce mai faceti?

Toarna-mi azur pe gene...

Toarna-mi azur pe gene si topeste-mi infinitu-n vene,

Ingheata-mi cuvintele pe buze si-apoi fura-le cu un sarut,

Ia-ma in brate si fa-mi pe chip angelice desene,

Si readu-mi  firul de iubire in negura pierdut.

Strecoara-mi in ganduri amintirile dragostei  tale,

Si prinde-ma de mana cand sunt gata sa cad in abis,

Hai sa semanam cu iubire a vietii noastre cale,

Si-apoi sa pictam in pastel unicul nostru vis.

Sarbatori fericite tuturor! Sa-mpletiti cu dragoste si bucurie sentimentele Sfintelor momente... 

Va pup si va multumesc pentru sustinere!!

Am orbit

Am orbit, pe dinauntru negrul imi mananca organele,

Se zbat in agonia-mi ganduri jalnice, mortuare,

Si-n sufletu-mi gol trec acum vesnice rafale,

Maturand de emotii ale trupului mizere trotuare.

In tropote de ploaie, plamanii inundati de lacrimi,

scancesc dupa fericire, dupa zilele cu soare,

Iar sangele-mi curat spala nesfarsite crude patimi,

Si-n mine un utltim fir de bucurie in taina moare.

Apa mistuieste totul, durerea-mi devine confident,

Ma-nec in orbirea-mi sufleteasca si tac, astept in mister,

Dar desi vreau sa evit asta e din ce in ce mai evident,

Existenta-mi pe pamant este doar un vis absent si efemer.

Amintiri....

“Dragă clepsidră ce-mi răstorni visurile la fiecare minut,

Eşti infinită şi totuşi atât de limitată-n spaţiu şi viaţă,

Te rog să te opreşti. Să am şansa să o iau de la început,

Inima mea să nu mai depindă de o fâşie subţire de gheaţă.”

În ecou de gânduri pustiite, un glas străpuns de fantezie:

“Fata dragă, în timp ce lacrimi izvorăsc din ochii tăi,

Alte suflete trăiesc în a fericirii absolute feerie,

Oprind timpul aş bifurca iubirea-n două căi,

Iubirea faţă de egoul ce creează emoţia-n noi,

Existentă pretutideni, fără excepţie în lume,

Si cea faţă de cei care ne sunt alături în vânt şi ploi,

Care în momentele grele vin fără să fie chemaţi pe nume.”

“Însă aşa de repede te scurgi! N-am timp…

Bucuriile trec, dar întoteauna părţile rele rămân,

Şi trece nelipsit anotimp după anotimp...

Iar eu încerc mereu renaşterea emoţiei s-o amân.

Mi-e greu, himeră! Mi-e aşa de greu să fiu eu,

În paradox cu tine, cu copilul ce-mi indundă privirea,

Încerc să fiu veselă şi să zâmbesc mereu,

Dar de fiecare dată vii tu: amintirea…”

Vise impregnate.

Dezlipit-am din suflet o ultima amintire ipregnata-n vise,

Si-am lipit-o pe un colt de stea ce l-am luat din univers,

Pentru un moment am simtit cum reinvie sperantele stinse,

Cum vantul imi sopteste cel din urma efemer vers.

Te-am iubit…galaxie alcatuita din crampeie de iubire,

Si-am crezut ca si tu ma vei iubi asemeni mie,

Dar n-a fost asa si iata-ma inecata-n propria simtire,

Acum sunt praf de stele, o umbra translucida aproape vie.

Erau zile de toamna tarzii…in care vantul imi era consort,

Cerul ma primea in bratele sale cenusii si grele lacrimand,

Iar eu, precum un prunc uitam de durerea ce-o port,

Si adormeam in fosnetul frunzelor ce se sting visand.        

Erau zile de toamna…in care mi-era greu si simteam ca mor,

Caci ma aflam in abisul neintelegerii, unde tristetea domnea,

Dar atunci ma prindea codru de aripi si ma invata iar sa zbor,

Ma primea la el nepasandu-I de infatisarea mea.

Erau zile de toamna…in care te iubeam si totul era perfect,

Soarele era inca pe cer si se juca cu sangele din venele noastre,

Dar apoi am aflat ca tu erai doar un vis mizer si defect,

Si-am cazut in infinit… iar acum te veghez dintre astre.

P.S: Multam pentru cele 20.000 de vizite! Crestem impreuna, dragilor>:d<