duminică, 6 februarie 2011


Indrăzneşte să visezi
 
 
 Vino, hai cu mine să zburăm peste nori,
 Hai să ne-mbatam cu fericire,
 Să visăm iubirea în milioane de culori,
 Să uităm până şi de cea mai tragică amintire.
 
 Hai, te rog visează alături de mine,
 Nu-ţi va fi greu,  doar închide ochii o secundă,
 Lasă-te purtat de val, uită pentru un moment de tine,
 Şi-n lumea viselor tainice vino şi te-afundă.
 
 De ce nu vrei să visezi? Ţi-e frică?
 Nu se va întâmpla nimic rău, îţi promit,
 Am învăţat asta încă de când eram mică,
 În lumea creativităţii am păşit.
 
 Ai multă treabă? Las-o un minut deoparte,
 Doar un minut, îţi promit că nu o să dureze,
 Ia-ţi aripile şi zboară departe,
 Niciodată nimeni nu a regretat c-a-nceput să viseze...
 
 Aşa, ridica-te spre infinit albastru,
 Acum poţi deschide ochii, vezi?
 Ai fost alături de un tainic astru,
 Nu-i aşa că nu a fost greu să visezi?
 

4 comentarii: