Mancatorul de fericire

Planteaza-mi in suflet rasad de fericire,

Si uda-mi tristetea cu lacrimi amare,

Decupeaza-mi din suflet cea mai neagra amintire,

Si lipeste-mi, eventual, un bilet cu : dragostea nu moare.           

Eu te iubesc, cum? In multe feluri,

Te iubesc prin simplul si banalul fapt ca traiesc,

In tine zac cele mai dulci idealuri,

In privirea ta patruzatoare simt ca ma regasesc.

Te iubesc si atunci cand sunt pe al viselor taram,

Te iubesc prin muzica trupului meu,

In tine gasesc puterea, cu tine pot lumea s-o daram,

Eu, eu te voi iubi mereu.

Tu? Tu nu stii ca eu te iubesc,

Si daca stii, de ce nu iti pasa?

Ah, asa e! Pentru ca nu-ti pasa ca traiesc,

Pentru tine sunt doar un alt gandac cazut in a ta plasa.

Esti paianjenul tururor cosmarurilor mele frumoase,

Esti mancatorul meu de fericire,

Eu nu ti-am cerut palate sau locuri grandioase,

Eu…eu ti-am cerut iubire.

Gândul

 Gândul meu te cere însetat de amor curd,

 Te caută prin artere şi vene, te caută-n sânge,

 Se uită după tine şi-n timpan, dar se pare că e surd,

 Aruncă o privire şi în ochi, dar lumina ochilor mei se stinge.

 

 Gândul meu te vrea neştiutor de dragoste,

 Şi caută iar în organe bolnave de fum şi durere,

 Şi iar se uită după tine în cuvinte anoste,

 Din nou aruncă o privire, dar de data asta privirea-I piere.

 

 Gândul meu moare, moare fără un „adio” de la tine,

 Te-a căutat înainte de a se stinge, tu nu ai venit,

 S-a uitat după tine în cuvinte şi organe fumate din mine,

 A aruncat priviri zadarnice după cel ce l-a iubit.

 

 Acum pleacă, pleacă departe şi nu te mai întoarce,

 Nu mai vreau să îmi mai pierd încă un gând,

 Du-te departe şi uită de vise în amor sărace,

 Pleacă! Pleacă! A fost ultimul cuvânt spus plangand...

Târziu...

Prea târziu...

 

 Te...te aştept încă în pragul uşii noastre,

 Să vii să-mi soptestesti aşa cum obişnuiai odată,

 Cuvinte impregnate de amor crud scurs din astre,

 Te...te visez încă aşa cum erai altădată.

 

 Te...te iubesc aşa cum te iubeam întâia oară,

 Şi-ţi simt fiecare trăire, fiecare gând fictiv,

 Îmi şopteşti crâmpeie din visul tău seară de seară,

 Te...te ador cu tot cu veninul tău nociv.

 

 Eu...eu nu pot să îţi exprim ceea ce simt acum,

 De ce? Fiindcă nu mai exişti decât alături de îngeri,

 Şi odată cu plecarea ta mi-ai transformat inima-n scrum,

 Eu...eu nu pot să uit amorul acelei veri.

Iubitul meu....

Iubitul meu, cu glasul de vioară,

 Tu, care doar în mintea mea exişti,

 Eu tot visez, seară de seară,

 Cum îmi săruţi ochii înlăcrimaţi şi trişti.

 

 De te-ai născut, undeva în lumea mea,

 Şi mă visezi asemeni mie,

 Să ştii că-ţi dăruiesc inima şi-mpreuna cu ea,

 Povestea mea pe care nimeni nu o ştie.

 

 Ce slobode sunt visele şi albastre,

 Ce goală mi-e inima de dor ne-mpartasit,

 Dar noi, noi nu existăm decât în astre,

 Şi nimeni nu o să ştie vreodată că ne-am iubit...

 

 Speranţe seci umplu lumea largă,

 Căci împlinite, sunt doar vise copilăreşti,

 Oare tu exişti, oare îţi sunt eu dragă?

 Eu ştiu doar că odată cu imaginaţia mea cresti...

 

 Vezi tu, idolul visurilor mele,

 Ne naştem- mari iubiri că să râvnim,

 Dar timpul trece şi el îţi poartă numele,

 Şi din ce rămâne, noi doar ne mai amintim...

 

 Căci iluzii creem şi mărăcini rodesc pe-ai vieţii câmpuri,

 Şi tot cu iluzii şi vise ne hrănim,

 Căci pot trece în goană mii de sterpe anotipuri,

 Şi tot cu iubirea o să ne minţim.

 

 Dar totuşi, parcă preţul nu-I aşa mare,

 Ca să visam cu ochii deschişi larg,

 Trebuie doar să vărsăm lacrimi amare,

 Pentru a visa pe cel ce-ţi este atât de drag!

 

 Iubitul meu, cu glasul de vioară,

 Eu nici măcar nu ştiu cum te-ai născut,

 Dar nu îmi las speranţele să moară,

 Căci visând la tine, sufletul meu e ca renăscut.

Deseneaza-mi trupul

Deseneaza-mi trupul

Te las sa-mi atingi liniile fine cu al tau creion ascutit,

Sa-mi conturezi trupul facand din el opera de arta,

Te las sa-mi definesti frumusetea in universul nemarginit,

Sa-mi redai stralucirea pe care o aveam odata…

Te las sa imi redai forma pierduta de la prea multe lacrimi,

Sa-mi reformulezi daca se poate si cel din urma vis,

Te las sa stergi din memorie amintiri si patimi,

Sa-mi dai sansa sa nu cad din nou in abis.

 

Ai ajuns la detalii, te rog ai grija mare!

Nu vreau perfectiune, poate decat in ochii tai…

Am sa ma deschid in fata ta precum o floare,

Doar te rog, deschide-mi ale iubirii cai!

Acum, arat asa cum in vis aratam intaia oara?
Oh, atunci cand am venit si ti-am soptit cuvinte de amor,

Imi aduc aminte foarte bine, era o dulce zi din vara,

Iar eu am venit plutind in visul tau usor.

Fraier. primăvară. cuvânt. păcătos.

 Închis-am ochii prea grei de-atâtea lacrimi,

 Aşteptând să găsesc acelaşi peiaj vechi şi îngheţat,

 Şi calc pe poteci respirând grele patimi,

 Cu ochii-nchisi, sperând că iarna a plecat.

 

 Nu îndrăznit-am dau ochii cu lumea de-afară,

 Mi-e greu şi mi-e teamă să văd iar cum mă laşi în tăcere,

 Şi mai ales sunt speriata....dacă mă vei părăsi iară?

 Dacă ăsta e doar un vis pentru care inima mea te cere?

 Lumină! Oh, splendidă lumină! 

 Te-ai arătat ochilor mei păcătoşi,

 Vino, primăvăratică lumină şi durerea inimii-mi alină,

 Vino, nu mă lasă să cad din nou pradă ochilor lui păcătoşi!

 

 Şi ai venit, primăvară, cu soare ce-mi topeşte gheaţa sufletului,

 Şi ai venit, lumină, să mă luminezi pentru a uită chipul lui!

  

 P.s: Fraier...

Perfecţiune

Pe chipu-i sculptat în marmură curată,

 Emoţii se transforma’n lacrimi,

 Din mărgele de turcuaz încep a cade de’odata,

 Anii crunţi plini de durere şi cruzimi.

 

 Pe bratu-i acoperit de-o pânză albă, simplă,

 Precum pe-o carte se citesc,

 Poveşti amăgitoare ce cu fiecare filă,

 De chipul râvnit îţi amintesc.

 

 Linişte! Doar ea cu umbra ei perfectă,

 S’ascund de nevăzutul întuneric,

 ŞI-n ape tulburi se reflectă,

 Al ei chip dulce şi angelic.

 

 Privind-o în vis îmi amintesc,

 Cum într-o cruntă durere,

 Coşmaruri negre o răpesc,

 Şi frumuseţea-i piere.