vineri, 4 februarie 2011

Confesiunile unei visatoare.

M-am obisnuit ca pe blog sa scriu ganduri pe care le-am transformat in mici proze. Acum mi-e greu sa mai transform. E miezul noptii iar pe mine ma bantuie un sentiment foarte ciudat de singuratate. Desi nu sunt, ma simt singura, hoinara si ratacita intr-o lume in care nu imi am locul! Eu sunt o visatoare inraita, ador fiecare detaliu si fiecare chestiuta, in jurul meu, oamenii care se pierd in concret. Mi-am gasit prieteni cu aceleasi ganduri pe valul care a innebunit majoritatea adolescentilor de azi: NETUL. Petrec ore in sir cu fata holbata, vorbesc cu oamenii cu interese comune si stau toata ziua cu ochii pe blog, in speranta ca cineva cumva sa mai intre sa dea un semn de viata. Asta unii ar numi-o dependenta, eu o numesc COMUNICARE, Dependenta de net este acel lucru cand nu faci altceva decat sa se joci jocuri stupide si sa pierzi vremea facand lucruri inutile. Parintii ma cearta ca stau prea mult la computer[3 ooree]... dar in acele 3 ore gasesc linistea in prietenii mei care stiu sa ma asculte pe indelete. Am cautat sa vorbesc despre anumite subiecte, cum ar fi poezia sau cartile cu prieteni normali. Sti ce raspunsuri am primit? : Esti nebuna! Cum poti sa citesti? eu citesc o pagina si ma plictisesc. Tre' sa se roage mama de mine ani de zile si tot nu citesc" "Poezie? Da' ce te crezi pe vremea lui Eminescu?"
Mda! E mult prea demodat in ziua de azi sa compui si sa citesti. Toata lumea ma critica pentru poeme de dragoste, profesori, parinti si unii prieteni. Nimeni nu m-a intrebat de ce scriu de dragoste, ce ma face sa fac asta. Toti au stiut sa zica doar "Mai bine vede-ti de carti, si lasa dragostea pentru mai tarziu". Dar sentimentele pe care le expun eu in poeme nu reflecta intotdeauna intamplari reale, ci doar stari sufletesti, dorinte cum ar fi sa tind spre ideal! Sa pot fi tot cea ce vreau eu! Inger, demon, floare, nor, soare, vis, lacrima etc. Mi-am zis ca e doar o nebunie trecatoare, am asteptat...zile, saptamani, luni! Am asteptat sa ma inteleaga cineva. Si iata, in vara anului 2010 am descoperit o prietena care mi-a indrumat pasii spre ceea ce sunt, m-a rupt din lumea banala pe care o traiam. Asa am descoperit placerea de a compune, pe net. E adevarat ca netul poate fi dusman daca nu il folosesti cu bagare de seama. Faza e ca mi-ar placea macar un prof sa ma inteleaga si sa nu ma mai critice atata! parintii sa-mi citeasca poeziile si chiar daca nu le plac sigur nu o sa le placa, fiindca asa sunt ei,  sa ma incurajeze sa merg mai departe, sa vada dincolo de titlul si de versurile poeziei.


Deja v-am plictisit, no?

O noapte plina de ganduri singuratice pierdute in eternul pustiu al banalitatii. Stop!
Schimbam cadrul.
Confesiunile unei visatoare.

4 comentarii:

  1. eu te inteleg,rebe:* stii,sunt niste versuri: cand lumea.ti spune "nu", tu asculta.ti sufletul:*

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu ne plictisesti nicioadata.
    Fii mandra de tine,si de talentul tau,fiindca chiar daca acum nu e atat de apreciat,cu siguranta in viitor va fi;)

    RăspundețiȘtergere
  3. exact! Mimi si Theo au dreptate ;)

    Esti intradevar talentata si talentul tau este unul rar ;)

    Intelegi tu vacutza mea modafila? :*

    RăspundețiȘtergere
  4. Stiu, mititico, stiu! Viata de poeta e grea.:[ Mai ales cand esti o poeta...vaca! Lasa ca noi te intelegem!>:D<

    RăspundețiȘtergere