Perfecţiune

Pe chipu-i sculptat în marmură curată,

 Emoţii se transforma’n lacrimi,

 Din mărgele de turcuaz încep a cade de’odata,

 Anii crunţi plini de durere şi cruzimi.

 

 Pe bratu-i acoperit de-o pânză albă, simplă,

 Precum pe-o carte se citesc,

 Poveşti amăgitoare ce cu fiecare filă,

 De chipul râvnit îţi amintesc.

 

 Linişte! Doar ea cu umbra ei perfectă,

 S’ascund de nevăzutul întuneric,

 ŞI-n ape tulburi se reflectă,

 Al ei chip dulce şi angelic.

 

 Privind-o în vis îmi amintesc,

 Cum într-o cruntă durere,

 Coşmaruri negre o răpesc,

 Şi frumuseţea-i piere.