Pe chipu-i sculptat în marmură curată,
Emoţii se transforma’n lacrimi,
Din mărgele de turcuaz încep a cade de’odata,
Anii crunţi plini de durere şi cruzimi.
Pe bratu-i acoperit de-o pânză albă, simplă,
Precum pe-o carte se citesc,
Poveşti amăgitoare ce cu fiecare filă,
De chipul râvnit îţi amintesc.
Linişte! Doar ea cu umbra ei perfectă,
S’ascund de nevăzutul întuneric,
ŞI-n ape tulburi se reflectă,
Al ei chip dulce şi angelic.
Privind-o în vis îmi amintesc,
Cum într-o cruntă durere,
Coşmaruri negre o răpesc,
Şi frumuseţea-i piere.
Omg:X:X Ce tare e pui:X!
RăspundețiȘtergere8->
RăspundețiȘtergereCat de frumos ai potrivit cuvintele! MAi rar ^^
RăspundețiȘtergereFelicitari!
magnific :X
RăspundețiȘtergerechiar imi place . bravo
RăspundețiȘtergere